Data actualizării:
Data publicării:

Scandal spionaj Germania: Merkel apără colaborarea serviciilor de informații germane cu NSA

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cancelarul Angela Merkel a apărat serviciul german de informații (BND) în fața acuzațiilor că a ajutat Agenția Națională de Securitate a Statelor Unite să spioneze firme și oficiali din Uniunea Europeană. Declarațiile de luni ale lui Merkel sunt primele în legătură cu acest scandal care a pus presiune pe guvernul său.  Opoziția, dar și aliații social-democrați, i-au cerut lămuriri cancelarului cu privire la practicile spionilor germani.

Merkel și-a început declarațiile prin a sublinia că este inacceptabil ca națiunile prietene să se spioneze reciproc, o referire la informațiile de anul trecut potrivit cărora NSA i-a ascultat telefonul.

Cancelarul a apărat însă colaborarea BND cu NSA în domeniul luptei antiteroriste. 

"Avem în mod corect control asupra BND în Parlament și consider că acest lucru este esențial", a spus Merkel, conform Reuters.

"Pe de altă parte, serviciile de informații lucrează pentru a asigura securitatea publică și guvernul Germaniei va face tot ce poate pentru a se asigura că agențiile își fac treaba. 

"Abilitatea sa de a-și face datoria în fața amenințării terorismului internațional are nevoie de colaborarea cu alte agenții de informații și aici este inclusă, în primul rând, NSA", a arătat Merkel.

Ea a admis că există "o tensiune inerentă" între libertate și securitate. "Să găsesc echilibrul este treaba mea", a punctat Merkel.

Scandalul serviciilor secrete din Germania lovește în guvenul Merkel

"BND (serviciile de informaţii germane) au ajutat NSA să facă spionaj politic", a scris joi cotidianul din Munchen Süddeutsche Zeitung, precizând că interceptarea "înalţilor funcţionari din Ministerul francez de Externe, de la Palatul Elysee şi de la Comisia Europeană" a fost realizată de la staţia bavareză de interceptări Bad Aibling.

Ministrul de Interne al Germaniei, Thomas de Maiziere, a fost întruchipat în presa de joi din Germania cu un nas de Pinochio după ce în urmă cu două săptămâni a declarat că Guvernul nu are informații despre spionajul industrial al americanilor, deși presa germană spune că detalii despre afacere erau cunoscute încă din 2010. Maiziere a precizat că va face lămuriri doar în fața comisiei de control a serviciilor secrete.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel