"Cred că trebuie desecretizate toate rapoartele. Am o foarte mare problemă de funcţionare a statului, în momentul în care domnul Predoiu afirmă că a trimis la CSAT acest raport, fiind elemente de siguranţă naţională. De ce CSAT, care se presupune că este instituţia cea mai respectată în ierarhia instituţională în materie de securitate, nu a făcut nimic să ia o decizie? Oare unora din CSAT le-a convenit, ce s-a întâmplat acolo? Dacă de la Traian Băsescu nu am aşteptat şi nu voi aştepta niciodată nimic, aştept de la Klaus Iohannis să ia o decizie", a afirmat, vineri, Nicolai, la Parlament.
Întrebată ce decizie ar putea să ia Klaus Iohannis, europarlamentarul consideră că trebuie stabilit "în ce măsură această arhivă a putut fi utilizată de diverse persoane pentru a şantaja magistraţi sau lideri politici", iar, în al doilea rând, trebuie văzut "care va fi soarta acestei arhive, ce se va întâmpla cu ea".
"Preşedintele poate să ne spună ce conţine acel raport, să-l desecretizeze, şi preşedintele trebuie să ne spună foarte clar, în momentul de faţă, cum vede domnia sa implicarea unui serviciu de informaţii - pentru că asta este SIPA - în monitorizarea puterii judecătoreşti", a explicat Norica Nicolai, potrivit Agerpres.
Referitor la accesul în arhivă în 2013 pentru schimbarea unui corp de iluminat despre care a vorbit fostul ministru Robert Cazanciuc, Norica Nicolai a spus că această explicaţie nu i se pare verosimilă.
"E un banc celebru, câţi ne trebuie ca să schimbăm un bec? Patru, ca să plimbăm o masă. Despre asta vorbim. Nu, nu mi se pare deloc (verosimilă - n.r.), haideţi să fim foarte serioşi! Deci, nu ştiu ce caută SRI în această poveste", a mai spus Nicolai.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic