Data publicării:

Scandal privind vizele UE-SUA. Românii, bulgarii, croații și ciprioții, discriminați de SUA

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Eurodeputații solicită Comisiei Europene să ia măsurile prevăzute în legislația UE pentru a garanta reciprocitatea deplină a vizelor între UE și SUA, se arată într-un comunicat al al Biroului de Presă din București al Parlamentului European.    

Parlamentul a adoptat joi cu 376 voturi pentru, 269 împotrivă și 43 abțineri o rezoluție prin care îndeamnă Comisia să prezinte un act juridic ce prevede suspendarea pentru o perioadă de douăsprezece luni a exonerării de obligația de a deține viză pentru cetățenii SUA, după cum este stabilit în așa-numitul mecanism de reciprocitate, precizează sursa citată

Cetățenii bulgari, croați, ciprioți și români sunt în continuare obligați să dețină viză pentru a intra în SUA, în timp ce toți ceilalți cetățeni ai UE sunt exonerați de această obligație pentru șederile de scurtă durată (maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile), la fel ca si cetățenii americani atunci când vizitează Uniunea Europeană.

În conformitate cu legislația UE, în cazul în care o țară terță nu elimină obligativitatea vizelor în termen de 24 luni de la data notificării oficiale a unei situații de lipsă de reciprocitate, Comisia trebuie să adopte un act juridic de suspendare a exonerării resortisanților săi de obligația de a deține viză pentru o perioadă de 12 luni. Atât Parlamentul European, cât și Consiliul ar putea formula obiecții cu privire la un astfel de act (articolul 290 alineatul (2) din Tratatul UE).

Situația lipsei reciprocității care afectează Bulgaria, Croația, Cipru și România a fost adusă în discuție în mod oficial la 12 aprilie 2014 (la momentul respectiv, Polonia a fost, de asemenea, afectată, însă cetățenii polonezi pot călători fără viză în SUA de anul trecut), astfel încât termenul limită pentru acțiune din partea Comisiei a expirat la 12 aprilie 2016.

Parlamentul a solicitat deja Comisiei să respecte normele în cadrul unei rezoluții adoptate în plen în martie 2017.

Discriminarea la care sunt supuși cetățenii bulgari, croați, ciprioți și români care călătoresc în SUA este inacceptabilă. Respectând principiul fundamental al solidarității între membrii UE, solicităm Comisiei să acționeze în conformitate cu legislația europeană și să prezinte o propunere de suspendare a exonerării de obligația de a deține viză pentru cetățenii SUA. Va fi apoi la latitudinea Parlamentului și a Consiliului să evalueze consecințele politice ale acestei acțiuni”, a declarat Juan Fernando López Aguilar (S&D, Spania), președintele Comisiei pentru libertăți civile și raportor, mai precizează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel