Scandal pe coroană la căpătâiul lui Cioabă. Țiganii vor avea doi regi
Vineri, înainte de începerea slujbei de înmormântare a Regelui Cioabă, între membrii Consiliului de coroană a început un scandal pentru supremația coroanei regale între cei doi frați Cioabă. Potrivit Consiliului, întrunit vineri dimineață, vor fi doi regi. Daniel, fratele cel mic va deveni regele țiganilor din România, iar Dorin, fiul cel mare al regelui Cioabă va fi încoronat ca rege internațional al țiganilor.
Scandal pe încoronarea noului rege al romilor. Lideri ai mai multor comunităţi de romi din ţară şi străinătate s-au adunat pentru a decide cine va fi urmaşul lui Florin Cioabă. Cei mai mulţi au votat pentru Dorin, fiul cel mare, dar au fost şi voci care l-au vrut pe băiatul cel mic, Daniel.
După dezbateri aprinse, consiliul ar fi votat ca Dorin Cioabă să devină noul rege al romilor. Cu toate acestea, au fost voci care l-au propus pe Daniel Cioabă drept rege al romilor.
"Dorin Cioabă va fi viitorul rege al romilor. Au mai fost discuţii, dar prin tradiţia pe care o au romii, moştenirea se cuvine primului născut", a spus un lider din consiliu.
Pe de altă parte, sunt şi voci care spun că romii vor avea doi regi. Fiul cel mare al lui Florin Cioabă, Dorin, va fi regele internaţional, iar fiul cel mic, Daniel, va fi regele romilor din România.
"Trebuie ca cei prezenţi în curte să spună cu toţii "A murit regele, trăiască regele". După aceea mă voi ocupa de preluarea sarcinilor tatălui meu. Nu este un testament scris, ci este un testament pe care eu l-am discutat cu mama mea, un testament nescris şi anume că fiul cel mare primeşte titlul, iar fiul cel mic moşteneşte averea, aşa că şi în acest caz fratele meu e moştenitorul averii, iar eu sunt moştenitorul coroanei", a declarat Dorin Cioabă.
Florin Cioabă va fi condus, vineri, pe ultimul drum. "Regele ţiganilor" va avea parte de o înmormântare demnă de un lider al etniei: peste 5000 de oameni, un car mortuar şi coruri care vor cânta melodii religioase. Slujba de înmormântare a lui Florin Cioabă va fi organizată în curtea casei acestuia, unde va fi amplasată o scenă pe care invitaţii îşi vor rosti mesajele, apoi va fi citit testamentul, după care cortegiul funerar, care va fi deschis de un car alegoric, va pleca spre cimitir. Înainte ca Florin Cioabă să fie înmormântat, Dorin Cioabă va deveni noul "rege al romilor".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News