Scandal la o dezbatere electorală din Republica Moldova. Un candidat a aruncat cu o sticlă de apă / VIDEO
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Scandal la o dezbatere electorală din Republica Moldova. Un candidat a aruncat cu o sticlă de apă  /  Sursă foto: Captură YouTube Unimedia
Scandal la o dezbatere electorală din Republica Moldova. Un candidat a aruncat cu o sticlă de apă / Sursă foto: Captură YouTube Unimedia
Un candidat din Republica Moldova care se afla în dezbatere electorală la un post de televiziune a aruncat cu o sticlă cu apă în perete.

Scandal în studioul PRO TV Chișinău în pauza emisiunii de dezbateri. Un candidat, liderul Partidului Regiunilor, Alexandr Kalinin, a aruncat cu un pet cu apă în perete, arătându-și astfel nemulțumirea că nu se oferă întrebări în limba rusă.

Întreaga scenă a fost filmată, chiar dacă emisiunea se afla în pauză.

Un partid din Republica Moldova s-a lansat în campania electorală cu un coșciug

Partidul Acasă Construim Europa s-a lansat, astăzi, în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Evenimentul a avut loc la Zăicana, Criuleni, și a început cu o secvență tulburătoare. O tânără a ieșit din sicriu, îmbrăcată în costum național, având o coroniță din flori și a recitat o poezie despre Moldova.

Ulterior, preşedintele PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a declarat că a venit timpul să se facă ordine în țară.

„Moldova e țara noastră. Satele noastre sunt tot mai pustii, orașele se sufocă în gunoi. Populația îmbătrânește foarte rapid. În case și pe stradă este tot mai puțină siguranță. Așa cum ați văzut realitățile din această curte, așa a ajuns și țara noastră”, a spus Gheorghe Cavcaliuc.

Cavcaliuc a mai declarat că este sigur că „PACE este unicul partid care nu are bandiți și narcomani”.

Liderul formațiunii susține că a pregătit o listă de proiecte de legi îndreptate spre binele cetățenilor.

Maia Sandu a dizolvat Parlamentul Republicii Moldova. Alegeri anticipate peste Prut

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului. Anunțul a fost făcut acum câteva minute. Astfel, alegerile anticipate urmează să aibă loc pe data de 11 iulie 2021.

„Acum câteva minute am semnat decretul de dizolvare a Parlamentului. Data alegerilor anticipate e 11 iulie. Guvernul urmează să aloce din bugetul de stat resursele financiare necesare organizării alegerilor anticipate”, a precizat Maia Sandu pe 28 aprilie 2021 (vezi AICI). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel