Data actualizării:
Data publicării:

Scandal în ALDE. Gerea îl acuză pe Tăriceanu. ”Ce căuta la această discuție?”

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp

Andrei Gerea, vicepreşedintele ALDE, i-a transmis lui Călin Popescu-Tăriceanu, că nu este de acord cu "piruetele politice" pe care le face, referindu-se la întâlniri cu iniţiatorii moţiunii de cenzură.

"Ieri, imediat după votul pe moţiune, am aflat cu surprindere şi dezamăgire că domnul Călin Popescu-Tăriceanu s-a întâlnit cu iniţiatorii moţiunii care au dărâmat guvernul din care făceam parte. Nu pot să nu mă întreb ce căuta domnul Tăriceanu la această discuţie. Pregătea o alianţă politică alături de cei de care ne-am despărţit acum câteva luni?! Este de neacceptat să întorci spatele celor cu care te-ai aliat acum 3 luni şi să revii alături de cei de care te-ai despărţit acum 5 luni. (...) Acest demers politic face parte dintr-un lung şir de piruete, iar preţul plătit este chiar pierderea încrederii electoratului ALDE în noi. Trebuie să oprim aceste piruete politice. A sta la masă cu cei care au iniţiat moţiunea împotriva Guvernului din care faci parte este o atitudine cu care nu pot fi de acord", a postat deputatul pe pagina sa de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel