Data actualizării:
Data publicării:

Scandal facturi energie. Cîțu nu crede că au fost erori de soft: Lucrurile au fost făcute intenționat

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Liderul PNL apreciază că nu a fost vorba despre o "greșeală de soft" în ceea ce privește facturile uriașe emise populaţiei la energie electrică și gaze.

Președintele PNL, Florin Cîțu, susține că nu a fost o greșeală de soft în ceea ce privește facturile uriașe la energie electrică și gaze care trebuie să fie refăcute. "Este o opinie personală, lucrurile au fost făcute intenționat", consideră Cîțu. Președintele PNL a comentat explicațiile privind apariția unor defecțiuni la softurile care calculează facturile românilor.

„Cred că acolo a fost, și este o opinie personală, că acolo lucrurile au fost făcute intenționat, nu că s-a greșit acea factură. Dar este o opinie personală, nu am dovezi”, a explicat Florin Cîțu la Digi24.

Liderul PNL mai spune că așteaptă raportul ANRE din acest an pentru a vedea cum a acționat instituția în timpul scandalului facturilor. Dacă nu și-a făcut treaba, conducerea trebuie să plece, consideră Cîțu.

„Dacă un raport de activitate nu este aprobat în Parlament, conducerea zboară și atunci trebuie să fim atenți. Eu aștept acest raport de activitate pe care trebuie să ne uităm foarte, foarte atent. Vedem dacă ANRE și-a făcut treaba”, a spus Florin Cîțu.

Șeful PNL a dezvăluit că a solicitat rapoarte privind activitatea de pe piața energiei în vremea când era premier. „Nu au fost identificate atunci elemente că sunt jucători care încearcă să profite de piață”, a precizat Cîțu, citează Mediafax.

Citeşte şi: Cîțu: Vreau program transpartinic, inclusiv cu USR, care să ducă la securitatea energetică a României în 2026

Florin Cîțu, președintele PNL, a vorbit despre securitatea energetică a României. „Ca economist, ca liberal și președinte al PNL, vă spun că toate aceste măsuri luate în coaliție vor ajuta doar pe termen foarte scurt, 2 luni. Propunerea mea este să ne punem toți la masă, transpartinic, și aici aș aduce și USR-ul, să știți, să ne angajăm la un program care să ducă la securitatea energetică a României în anul 2026.

Aș vrea să fie transpartinic și să mă asigur de asta (...). Așa cum ne-am asumat pentru apărare 2%, putem să ne asumăm și pentru securitatea energetică a României în 2026“, a conchis Florin Cîțu, președintele PNL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel