Satul din Japonia unde oamenii au fost înlocuiţi de păpuşi
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
captură video
captură video
În această localitate mai multe păpuşi lucrate manual ţin locul cetăţenilor.

După ce oamenii au murit sau au părăsit satul Nagoro în căutarea unui loc de muncă, singurele care mai animă locul sunt doar păpușile. 

Cu 11 ani în urmă, Tsukimi Ayano s-a întors acasă la Nagoro. A găsit un sat pustiu, fără oameni, aşa că s-a gândit să-l populeze cu păpuși, fiecare dintre ele reprezentând un fost locuitor. Astfel, în prezent, în sat locuiesc nu mai puțin de 350 de păpuși în mărime naturală. Chiar și vechea școală locală este acum plină de câteva zeci de păpuși realizate din paie și îmbrăcate în haine vechi, așteptând cu nerăbdare să înceapă orele de curs.

Potrivit declaraţiilor din mai multe interviuri pe care le-a dat jurnaliştilor în ultimii ani, Tsukimi Ayano s-a întors din Osaka în Nagoro, satul ei natal, pentru a avea grijă de tatăl său bolnav, după ce mama ei a decedat. În jurul anului 2002, în acea perioadă, a confecționat o sperietoare pentru ciori și a plasat-o în grădină pentru a îndepărta păsările care mâncau semințele. A îmbrăcat acea sperietoare în hainele vechi ale tatălui ei. Într-un interviu acordat AFP, a menționat că a găsit amuzant faptul că un muncitor a salutat sperietoarea de ciori fără să își dea seama că nu era tatăl ei. Astfel i-a venit ideea să umple satul de păpuşi îmbrăcate, scrie Unusual Places.

După ce vecina cu care Tsukimi Ayano vorbea deseori a trecut în neființă, aceasta i-a creat o păpușă, astfel încât ele să poată continua să converseze. Există și o altă păpușă care o reprezintă pe mama sa şi care-i ţine de urât acasă. Presa din Japonia menționează, de asemenea, existența unei păpuși care o înfățișează bunica sa. Această păpușă stă alături de Tsukimi în mașină atunci când aceasta merge la cumpărături într-un oraș aflat la aproximativ două ore distanță de sat.

                   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel