Satu Mare: Băimărean plasat sub control judiciar, după ce a fost prins cu 100 de grame de droguri
Un tânăr de 28 de ani din Baia Mare este cercetat sub control judiciar după ce a fost prins flagrant delict în timp ce încerca să vândă 100 de grame de droguri în municipiul Satu Mare, informează, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
"Poliţiştii au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Satu Mare, pentru destructurarea unei grupări specializate în comercializarea de droguri de risc. Astfel, a fost efectuată o acţiune de prindere în flagrant delict în momentul în care un bărbat, de 28 de ani, din municipiul Baia Mare, ar fi încercat să vândă 100 de grame de substanţă cristalină de culoare brună, care s-a dovedit a fi o substanţă psihoactivă denumită clephedrone. Procurorul de caz a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar la data de 22 septembrie, a dispus faţă de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile", precizează IPJ Satu Mare.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi a poliţiştilor criminalişti din cadrul IPJ Satu Mare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News