Data publicării:
SARMALE ardelenești. REȚETA delicioasă pentru masa de CRĂCIUN. Nu vei da greș!
De Crăciun, delicioasele sărmăluțe nu au cum să lipsească de pe masă. Așadar, notează-ți rețeta. Vezi cum se prepară.
Ingrediente
400 g carne tocată de porc
200 g carne tocată de vită
4 felii şunculiţă afumată
1 ceapă
1 lingura ulei
1 ceașcă orez
200 ml suc de roşii
sare
piper proaspăt măcinat
câteva boabe de piper
mărar proaspăt sau uscat
cimbru (opţional)
1 cană zeamă de varză
14-15 foi varză murată
ardei iute sau boia de ardei
Vezi și: Cei mai buni CÂRNAȚI de PORC pentru masa de Crăciun. Cum se prepară
Cum se prepară
Se amestecă toată carnea tocată, apoi se adaugă orezul şi ceapa călite în ulei, sucul de roşii, şunculiţa tăiată cubuleţe, sare şi piper. Pentru că varza murată este sărată, nu trebuie să se adauge prea multă sare.
Varza murată se spală de câteva ori în apă rece şi se lasă la scurs. Se iau apoi câte două foi de varză şi se umplu cu compoziţia de carne, astfel încât să se obţină sarmale mari, care se servesc câte una la fiecare porţie, potrivit retete.unica.ro.
Se aşază într-un vas cu fundul mai gros, peste un strat de varză tocată. Se presară mărarul tocat, câteva rămurele de cimbru şi boabele de piper, apoi se toarnă zeamă de varză îndoită cu apă fierbinte cât să acopere sarmalele. Se pun la foc mjlociu, iar după primele clocote se reduce focul la minim şi se lasă să fiarbă aproximativ două ore. Se pot pune şi la cuptor o jumătate de oră. Se servesc fierbinţi cu ardei iute sau boia de ardei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News