Data publicării:

Sarkozy vrea închiderea granițelor Schengen

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Nicolas Sarkozy a pornit o campanie în forță încă din prima zi după primul tur de scrutin ale prezidențialelor din Franța, prin care încearcă atragerea voturilor extremei drepte, și declară că nu mai vrea o Europă "terminată", solicitând Uniunii Europene să accepte închiderea frontierelor naționale pentru a stăpâni pericolul fluxurilor migratorii, în caz contrar, Franța va fi apărată de el.

"Francezii nu mai vor o Europă ca o sită. Acesta este mesajul pe care l-am auzit", a declarat Nicolas Sarkozy chiar a doua zi după primul tur de scrutin. "Dacă Europa nu îşi poate apăra frontiera, Franţa o va face", a subliniat președintele în exercițiu al francezilor.

Candidatul conservator doreşte reducerea la jumătate a numărului imigranţilor ce ajung în Franţa şi supunerea la un 'examen de limbă franceză a oricărei persoane care ar dori să vină în Franţa', ca o garanţie a faptului că se va putea integra.

"O Europă care nu îşi stăpâneşte fluxurile migratorii este (o Europă) terminată", a insistat el într-o reuniune electorală, potrivit RTV.net.

Mai mult, ministrul francez de interne, Claude Guéant, va reclama, joi, la Luxemburg, în cadrul unei reuniuni cu omologii săi din UE, posibilitatea de a restabili controale la frontierele naţionale timp de o lună, în cazul  eşecului unei frontiere externe a Spaţiului Schengen, şi prelungirea acestei măsuri dacă va fi necesar.

Cu toate acestea, Franța nu are speranțe prea mari privind reuniunea de la Luxemburg, întrucât problema nu a fost inclusă pe ordinea de zi și nicio oficialitate europeană nu doreşte să adopte vreo poziţie asupra unei probleme atât de sensibile politic în Franţa, până la finalizarea scrutinului prezidențial francez.

Germania susţine această cerere exprimată într-o scrisoare comună semnată de Claude Guéant şi de ministrul german de interne, Hans-Peter Friedrich, deși mai mulți oficiali europeni consideră că, momentan, propunerea nu este binevenită.

Candidatul conservator doreşte reducerea la jumătate a numărului imigranţilor ce ajung în Franţa şi supunerea la un 'examen de limbă franceză a oricărei persoane care ar dori să vină în Franţa', ca o garanţie a faptului că se va putea integra.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel