SAREA IODATĂ, beneficii. Dr. Diana Păun: Rezultatele se văd cu ochiul liber. Metodă simplă și foarte eficientă
Conf. univ. dr. Diana Păun, consilier prezidenţial, a vorbit despre beneficiile sării iodate şi despre cum această măsură a fost implementată în România pentru a eradica o boală endocrină.
"Din specialitatea dvs., îmi aduc aminte că în anii `90 a fost o campanie de succes, cu sarea iodată. Nu se mai vorbeşte astăzi despre ea, a fost acceptată, dar atunci existau reticenţe în populaţie. S-a implicat UNICEF, iar campaniile au avut succes, campanii de promovare a folosirii sării iodate pentru tratarea unei boli endocrine", a precizat Val Vâlcu.
"Îmi place să spun că iodarea sării este politica publică în sănătate cu cel mai mare succes la nivel naţional. A fost implementată încă din 1954 la Institutul Naţional de Endocrinologie, se regăseşte într-o hotărâre de Guvern care impune obligativitatea iodării sării încă din salină. Rezultate se văd cu ochiul liber, pentru că prin iodarea universală a sării am reuşit să eradicăm cretinismul endemic, o afecţiune redutabilă cu consecinţe pe termen lung atât pentru cei care suferă de această afecţiune cât şi pentru aparţinători. E un model de politică publică ce poate fi aplicat la nivel naţional. Campaniile de presă care au revenit sau repetat pe parcursul anilor nu au făcut decât să crească încrederea populaţiei în această metodă simplă şi foarte eficient de a preveni o problemă cronică a ţării noastre, deficitul geoclimatic de iod", a punctat conf.univ. dr. Diana Păun, consilier prezidenţial, în cadrul dezbaterii ”Testarea în farmacie, atu în campaniile de prevenție și depistare precoce a bolilor grave”, organizată de DC MEDIA GROUP.
Care este diferența între sarea iodată și sarea neiodată
Sarea iodată este sarea destinată consumului uman, hranei animalelor şi utilizării în industria alimentară, la care s-a adăugat iod, sub formă de iodat sau iodură de potasiu. Conţinutul de NaCl din sarea utilizată pentru iodare nu trebuie să fie mai mic de 97%, scrie apc-romania.ro.
Sarea neiodată are termen de valabilitate nelimitat (8% dintre produsele analizate), în timp ce la sarea iodată termenul de valabilitate variază între 1 an și 20 de ani, în funcție de substanțele chimice adăugate în procesul de iodare a sării. În concluzie, aceste variații ale termenului de valabilitate demonstrează toxicitatea sării iodate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News