Data actualizării:
Data publicării:

Sărbătoare mare pentru ortodocşi. Duminică-cheie din postul Paştelui

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Cu trei săptămâni înainte de Sfintele Paști, creştinii sărbătoresc  Duminica Sf. Ioan Scărarul, considerată de credincioşii ortodocşi treaptă în urcuşul spre Înviere.

Alegeri prezidentiale 2024

Duminica Sf. Ioan Scărarul.  Sfântul Ioan Scărarul este cel care, din materialele deja existente de la Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Atanasie, Sfântul Grigore Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur, a creat trepte suitoare spre bucuria cunoaşterii lui Dumnezeu.

Duminica Sf. Ioan Scărarul.  Autorul Scării este cel care precizează cel mai bine că la Dumnezeu nu se poate urca decât pe scara virtuţilor. Viaţa creştinului – mai ales cea ascetică –, în Biserica lui Hristos, este comparabilă cu o scară care urcă la cer.

Duminica Sf. Ioan Scărarul.  Sfântul Ioan a trăit, după cum se relatează în biografia lui, în pustiul Sinai, în peşterile din jurul Mănăstirii „Sfânta Ecaterina", unde, mai târziu, ajunge şi stareţ. Ca vieţuitor al pustiului, la poalele muntelui pe care a coborât Dumnezeu la Moise, el petrecea în asceză desăvârşită, în rugăciune şi lucrare, gândind la întreaga lume, la destinele celor care sufereau din cauza răului existent în lume.

Duminica Sf. Ioan Scărarul. Şi-n epoca în care a trăit Sfântul Ioan existau pelerini care urcau pe munte pentru a se ruga, în locul în care Domnul s-a arătat profetului Moise, scrie Monitorul de Suceava. Această urcare, ascensiune, a lor a devenit pentru Sfântul Ioan simbolul vieţii noastre spirituale creştine.

[citeste si]

Duminica Sf. Ioan Scărarul.  Maica Domnului a fost asemuită cu o scară pe care S-a coborât Dumnezeu la noi ca să ne restaureze fiinţial, adică să ne scoată din robia păcatului şi a morţii.

Din momentul coborârii lui Dumnezeu, umanitatea a înţeles că cerul nu este departe de noi şi ne este accesibil, pentru că de la venirea lui Hristos în trup există o scară ale cărei trepte, urcându-le, putem accede la comuniunea cu Dumnezeu.

Pe scara virtuţilor, oprirea înseamnă coborâre

Duminica Sf. Ioan Scărarul. Observând pelerinii care urcau pe munte, Sfântul Ioan Scărarul a înţeles că niciodată nu trebuie să ne oprim din urcare, căci cel care nu urcă va fi nevoit să rătăcească în Valea Plângerii, rămânând captiv tenebrelor, ignoranţei, necunoaşterii. Or, viaţa veşnică, către care urcăm mereu în calitate de creştini şi practicanţi ai virtuţilor, este aceasta: „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis" (Ioan 17,3).

Duminica Sf. Ioan Scărarul. Experienţa rugăciunii, în această privinţă, este revelatorie. Atunci când cel care este om al rugăciunii se opreşte să se roage pentru un anumit timp – deoarece, să zicem, are alte lucruri de împlinit – îi este greu să reia rugăciunea, aşa cum o avea mai înainte. Îi este greu să-şi reîncarce inima şi sufletul cu energia pe care a avut-o mai înainte şi începe să coboare în lumea sensibilă. Dacă sufletul încetează să mai urce, el coboară imediat, pierzând ceea ce a dobândit mai înainte prin experienţa mistică.i.

În urcuşul duhovnicesc nu suntem singuri

Duminica Sf. Ioan Scărarul. Rostul Duminicii Sfântului Ioan Scărarul este de a ne îndruma să mergem permanent înainte către Hristos, în puterea Duhului Sfânt. Când ostenim şi nu mai putem urca spre El, purtând pe umeri crucea lui Hristos, să nu deznădăjduim, pentru că suntem în comuniunea Bisericii. Iar atunci când viem în aceasta comuniune, celălalt de lângă noi, care merge pe aceeaşi cale, devine un Simon din Cirene, care ne ajută să ducem crucea mai departe. În urcuşul duhovnicesc trebuie să înţelegem că nu suntem singuri, ci purtăm crucea pe care Hristos a pus-o pe umerii noştri, adaptată fiinţei noastre. Ca să înţelegem mai bine acest aspect al purtării crucii lui Hristos, să ne imaginăm drumul Golgotei, cu Iisus Care-şi purta Crucea spre răstignire.

Duminica Sf. Ioan Scărarul. După ce Iisus a fost osândit la moarte, prin răstignire, soldaţii romani L-au obligat să-Şi poarte crucea pe drumul calvarului, dar ostenit de atâtea batjocuri, scuipări şi schingiuiri a căzut de mai multe ori sub povara lemnului osândirii. Cum soldaţii voiau să-şi termine mai repede ordinul pe care-l primiseră, au silit pe un Simon din Cirene, care se întorcea de la ţarină, să poarte crucea lui Iisus. Obligat, Simon ia crucea şi urcă în urma lui Iisus pe Golgota. Iisus, bineînţeles că a auzit şi a văzut totul, cum acel Simon a fost silit să ducă povara ruşinoasă în locul altuia. Ce imagine?! Domnul merge înainte cu capul plecat, iar Simon nemulţumit şi cârtind că a fost sustras din drumul său, Îi târăşte Crucea lui Iisus, mergând în urma Sa.

Orice urcuş presupune efort, echilibru şi forţă

Duminica Sf. Ioan Scărarul. Simoni de aceştia există până astăzi. Purtându-ne crucea, care de fapt, este a lui Hristos, pentru că viaţa noastră Îi aparţine Lui, o tărâm siliţi ca şi Simon din Cirene, o suportăm. Uităm că Hristos ne-a dat şi viaţa, dar ne-a dat şi crucea. Uităm că viaţa noastră este un urcuş către Înviere, uităm de cuvintele prin care ne-a spus că „în lume necazuri veţi avea" (Ioan 16,33). Uităm că orice urcuş pe o scară presupune efort, echilibru şi forţă.

Duminica Sf. Ioan Scărarul. Aşadar, îndemnul din Duminica Sfântului Ioan Scărarul poate fi astfel rezumat: creştini, tot înainte către Hristos, ca să ajungem la poarta Raiului, unde ne aşteaptă El, cel care se va recunoşte în chipul pe care ni l-a dat în dar şi-n faptele pe care le-am împlinit spre slava Lui!

Din punct de vedere duhovnicesc, forţa care ne ajută să urcăm pe scara care duce la cer sunt virtuţile. „Virtute", în limba greacă, înseamnă putere, deci, când împlinim o virtute din cele prescrise de Sfântul Ioan Scărarul se adaugă sufletului nostru o putere, o energie, care ne propulsează către înălţime.(sursa realitetae.net)

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel