Saranga, ambasadorul Israelului: Hamas a trecut o linie roșie. Mama mea locuiește într-un oraș bombardat
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
sursă foto / Facebook David Saranga
sursă foto / Facebook David Saranga
David Saranga, ambasadorul Israelului în România, a făcute declarații după evenimentele care au loc în Israel.

Metropola israeliană Tel Aviv a fost ţinta marţi seară a unei ploi de rachete lansate din Fâşia Gaza de mişcarea islamistă Hamas, relatează AFP.

Cu puţin înainte de ora 21:00 (ora 18:00 GMT), Hamas a anunţat că va lovi dur Israelul după ce forţele aeriene israeliene au distrus o clădire cu zece etaje în Fâşia Gaza în care îşi aveau birourile lideri ai mişcării islamiste palestiniene. Sirenele au început să sune la Tel Aviv şi în oraşele din jur, potrivit armatei israeliene şi jurnaliştilor AFP (citește mai multe AICI).

David Saranga, ambasadorul Israelului în România, reacție față de evenimente

Într-o intervenție telefonică la Antena 3, David Saranga, ambasadorul Israelului, a condamnat bombardamentele cu 150 de rachete care au loc în Tel-Aviv și în celelalte orașe din Israel:

„E ca și cum putem să vedem mai mult de 150 de rachete. Acțiunea a început ieri când Hamas a lansat rachete și astăzi a continuat în sudul Israelului, iar acum, seara, a început această ploaie de rachete asupra Tel- Avivului. Orașul în care a fost lovit un autobuz este orașul Holon, în care locuiește mama mea, așa că eu cunosc această zonă foarte bine. Știm sigur că o femeie de 60 de ani a murit și avem încă cinci persoane grav rănite, dar vorbim și de sute de persoane care sunt în situații grave.

În Tel Aviv, în jumătate de țară, lumea e în adăposturi și este foarte periculos să se iasă afară. E o linie roșie trecută de Hamas, această organizație teroristă, islamistă și Guvernul Israelului trebuie să facă tot ce trebuie pentru a apăra cetățenii și pentru a transmite acest mesaj, că au trecut o linie roșie. Trebuie să răspundem la provocare“, a precizat David Saranga la Sinteza Zilei la Antena 3.

Evenimente grave în cursul zilei de 10 mai

Ieri, palestinienii s-au confruntat cu poliția israeliană pentru a treia noapte la Ierusalim și există temeri că ar putea exista violențe mai mari în contextul unui marș naționalist evreu ce este planificat în oraș, scrie BBC News. Marșul anual al Steagului Zilei Ierusalimului înseamnă, de obicei, tineri sioniști plimbându-se prin zonele musulmane. Evenimentul marchează capturarea de către Israel a Ierusalimului de Est, găzduirea Orașului Vechi și a locurilor sale sfinte, în 1967.

În după amiaza zilei, violențele au izbucnit între forțele israeliene și palestinienii. Israelul a bombardat moscheea Al Aqsa și mai mulți oameni au fost răniți (citește mai multe AICI).

VEZI ȘI  -  Israelul a ocupat estul Ierusalimului, iar palestinienii au fost evacuați forțat. Se dorește reconstruirea celui de-al Treilea Templu Evreiesc

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel