Sara Șmighelschi (9 ani), roast la iUmor pe 13 aprilie. Jurații, fără cuvinte
Recent trecuți printr-o sesiune de "roast", jurații iUmor nu au scăpat complet! Sâmbătă, 13 aprilie, de la 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție iUmor, cei trei intră în vizorul unei copile de doar 9 ani!
Invitat special în acest sezon, Doina Teodoru și-a adus și o versiune mai mică, dar cel puțin la fel de acidă, în persoana micuței Sara Șmighelschi, cea care s-a dovedit nemiloasă în sezonul nouă al emisiunii Next Star, când i-a luat la "roast" pe jurații Dorian Popa, Pepe și Lidia Buble.
Care au fost reacțiile celor trei jurați, telespectatorii pot afla în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, când Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată.
Regulament iUmor
Concurenții care primesc minimum două "Thumbs up" vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!
Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News