Şapte premii Gopo pentru pelicula „Eu, când vreau să fluier, fluier“. Ce filme au mai câştigat
Filmul "Eu, când vreau să fluier, fluier", debutul în lungmetraj al lui Florin Şerban, a fost desemnat, luni seară, cel mai bun film în cadrul celei de-a cincea ediţii a Galei Premiilor Gopo şi a primit şapte "omuleţi" Gopo, din 13 nominalizări, la evenimentul desfăşurat la Crystal Palace Ballrooms, o sală aflată în apropierea Palatului Parlamentului.
„A fost un proiect greu, s-a lucrat mult pe scenariu. Vă mulţumesc foarte mult“, a declarat producătorul Daniel Mitulescu, cel care, alături de regizorul Florin Şerban, a primit premiul de la câştigătorul din 2010, Corneliu Porumboiu. La aceeaşi categorie, au mai fost nominalizate filmele „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu“, regia Andrei Ujica, „Marţi, după Crăciun“, regia Radu Muntean, „Medalia de onoare“, regia Călin Netzer, şi "Morgen", în regia lui Marian Crişan.
Florin Şerban a mai urcat pe scenă pentru a-şi ridica şi premiul pentru cea mai bună regie, dar şi premiul pentru cel mai bun film de debut.
Pelicula „Eu, când vreau să fluier, fluier“ a câştigat atât trofeul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar - Clara Vodă, cât şi premiul „Tânăra speranţă“ - George Piştereanu. Filmului i s-a mai acordat trofeul pentru cel mai bun sunet, acordat lui Thomas Huhn, Andreas Franck, Florin Tăbăcaru şi Gelu Costache, şi premiul publicului, pentru filmul românesc cu cel mai mare succes de box office în 2010, având 55.858 de bilete vândute.
Un alt film multipremiat la Gala Premiilor Gopo a fost „Caravana cinematografică“, în regia lui Titus Muntean, care a obţinut cinci premii Gopo prin Vasile Şirli pentru cea mai bună muzică originală, Cristian Niculescu pentru cea mai bună scenografie, Viorica Petrovici pentru cele mai bune costume, Dana Roseara pentru cel mai bun machiaj şi coafură şi premiul pentru imagine acordat de Romanian Society of Cinematographers lui Drăgan Vivi Vasile.
Premiul special pentru susţinerea filmului românesc a fost oferit, la această ediţie, Institutului Cultural Român.
Premiul pentru cel mai popular film românesc difuzat în 2010 de postul Pro Cinema a revenit seriei „B.D.“. Din partea câştigătorilor nefiind nimeni în sală, Cristian Tudor Popescu, cel care oferea premiul, a spus în glumă că va da statueta Gopo „bodyguarzilor“ care nu l-au lăsat să intre cu maşina în spaţiul destinat invitaţilor.
sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News