Şapte agenţi ai Poliţiei Rutiere, cercetaţi pentru luare de mită
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a formulat, miercuri, propunere de arestare preventivă în cazul celor şapte agenţi ai Poliţiei Rutiere Reghin, faţă de care a fost pusă în mişcare acţiunea de urmărire penală.
Aceștia sunt acuzați de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual sau complicitate la aceste infracţiuni, toate în formă continuată.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, cei şapte agenţi de poliţie au fost reţinuţi în urmă cu o zi, şase dintre aceştia pentru luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual toate în formă continuată, iar unul pentru luare de mită în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi complicitate la fals intelectual în formă continuată.
În data de 18 aprilie, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş au efectuat 11 percheziţii, dintre care una la sediul Poliţiei Municipiului Reghin, pentru probarea unor infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual.
Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii la acea dată de DGA-SJA Mureş, în cauză erau vizaţi şapte agenţi de poliţie din cadrul Biroului de Poliţie Rutieră, asupra cărora exista suspiciunea că, din 2015 şi până în prezent, ar fi pretins şi primit diverse sume de bani de la conducători auto pentru a nu aplica măsurile legale în cazul unor abateri constatate în trafic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News