SĂPTĂMÂNA MARE. Ce e INTERZIS în Săptămâna Patimilor 2018
Începe cea mai importantă perioadă dinaintea Paștelui 2018: Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. În Săptămâna Mare, creștinii țin cu sfințenie la anumite tradiții și obiceiuri. În rândurile de mai jos, veți afla care sunt lucrurile interzise în Săptămâna Patimilor.
Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima și, totodată, cea mai aspră săptămână a Postului Sfintelor Paști. Este, de fapt, o perioadă distinctă postului, adăugându-se celor 40 de zile propriu-zise de post, și amintește de patimile Domnului Iisus Hristos din aceste zile.
Săptămâna Mare are menirea de a pregăti credincioșii pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Vorbim despre o pregătire sufletească, dar și despre o pregătire trupească, postul se înăsprește, iar cei care nu au putut să-l țină până atunci, se străduiesc ca, cel puțin în această săptămână, să-l respecte.
SĂPTĂMÂNA MARE. Ce e INTERZIS în Săptămâna Patimilor. Post negru
În Bihor și în Maramureș, Săptămâna Mare este numită și Săptămâna Neagră. În Maramureș, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru și în albastru închis. Mulți credincioși încearcă chiar să țină post negru în unele din aceste zile. Astfel, oamenii speră să fie feriți de boli. În Săptămâna Mare este bine ca toți credincioșii să fie împăcați cu toată lumea, să ierte și să-și ceară iertare.
SĂPTĂMÂNA MARE. Ce e INTERZIS în Săptămâna Patimilor. Denii, de duminică până vineri
În această săptămână, de duminică și până vineri, se săvârșește slujba Deniilor care evidențiază momentele dramatice legate de Patimile și Jertfa lui Hristos. Prin caracterul și conținutul lor, Deniile sunt deosebite în cultul ortodox, fiind Utrenii, adică slujbe de dimineața, săvârșite seara.
Luni și marți, la Utrenii, se citesc Evangheliile care amintesc de cele din urmă învățături ale Domnului. Miercurea Mare amintește de păcătoasa desfrânată, care însă, ungându-L pe Hristos cu mir, devine mironosiță, dar și de trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos pentru treizeci de arginți, gestul său făcând ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.
SĂPTĂMÂNA MARE. Ce e INTERZIS în Săptămâna Patimilor. Obiceiuri populare în Săptămâna Mare
În Săptămâna Mare, gospodinele se ocupă de-ale casei. Acum se face curățenie generală în gospodărie, se mătură curțile, se repară gardurile, se curăță șurile, se face curățenie și în grajdul animalelor.
În ziua de luni se scot lucrurile la aerisit, se văruiesc casele, se spală sau se repară mobila, se spală geamurile și perdelele. Muncile la câmp sunt permise doar până miercuri, de joi bărbații rămân pe lângă casă, ajutându-și nevestele la treburile casnice. Casele trebuie să strălucească de curățenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului așa cum se cuvine.
SĂPTĂMÂNA MARE. Ce e INTERZIS în Săptămâna Patimilor. Spovedanie și împărtășanie
În Joia Mare, oamenii merg la biserică să se spovedească și să se împărtășească. Seara, are loc slujba celor 12 Evanghelii, iar lumea merge la biserică îmbrăcată în haine de doliu, făcute din pânză albă și cusute cu negru. În Joia Mare se prepară, de obicei, pasca și cozonacii și se roșesc ouăle.
Vinerea Mare, cunoscută și ca Vinerea Patimilor, Vinerea Paștilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă este ziua în care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos, pentru iertarea păcatelor noastre. Este zi de post negru, în care nu se mănâncă și nu se bea decât apă. În această zi nu se fac copturi, iar seara se merge la biserică pentru a participa la slujba Prohodului Domnului, slujba înmormântării Domnului Iisus Hristos. În mijlocul bisericii, este așezată o masă deosebită cu Epitaful deasupra, o pânză pe care se află imprimată icoana înmormântării Domnului. Credincioșii trec pe sub această masă, pentru a simboliza suferința prin care a trecut Iisus pe drumul Crucii.
Sâmbăta Mare este ultima zi în care se mai fac pregătiri pentru Paști. De obicei, în această zi se sacrifică mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiția creștină. Atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit Mielul lui Dumnezeu, simbolizând sacrificiul său desăvârșit. De obicei, de pe masa creștinilor, în ziua de Paști nu lipsesc preparatele din miel, precum: drobul, borșul de miel, stufatul sau friptura.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News