Data publicării:

SANITAS, nou protest în faţa Guvernului

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sindicaliştii SANITAS, protest spontan în faţa Guvernului. Nemulţumiri față de nerespectarea legii salarizării
Sindicaliştii SANITAS, protest spontan în faţa Guvernului. Nemulţumiri față de nerespectarea legii salarizării

Membrii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS protestează luni, între orele 12:00-13:00, în faţa Guvernului, pentru respectarea drepturilor angajaţilor din sistemul medical.

"1 februarie 1990 - 1 februarie 2021: 31 de ani de activitate sindicală SANITAS! Prima aniversare în stradă! De ziua noastră ne-am fi dorit o altfel de aniversare! Dar autorităţile ne obligă, prin nepăsarea cu care tratează problemele sistemului medical şi ale celui de asistenţă socială, să cerem în Piaţa Victoriei respectarea drepturilor membrilor noştri! Membrii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS protestează luni, 1 februarie 2021, în faţa Guvernului, în numele colegilor noştri din spitale, din centre medicale şi medico - sociale, din instituţii de asistenţă socială.

Protestează pentru cei care luptă pentru vieţile noastre, pentru cei care luptă de peste 12 luni cu virusul care a provocat pandemia; pentru drepturile colegilor care sunt prezenţi în centrele de vaccinare sau sunt epuizaţi în centrele de asistenţă socială. Oamenii aceştia au înţeles că profesiile pe care şi le-au ales presupun şi prezenţa în linia întâi a războiul cu noul coronavirus; şi nu cer nimic în plus faţă de lege. Cerem doar să se respecte legea", au scris reprezentanţii SANITAS pe pagina de Facebook a Federaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel