Lumea nu va putea 'să ne sufoce' cu sancţiuni, a declarat liderul belarus Aleksandr Lukaşenko în timpul unei întâlniri cu preşedintele rus Vladimir Putin în cadrul căreia cei doi lideri au discutat despre extinderea cooperării, relatează dpa, citat de Agerpres.
'Este greu cu sancţiunile', a spus Lukaşenko, adăugând însă că cele două ţări vor găsi o soluţie împreună.
'Dar nu vor putea să ne sufoce', a adăugat el.
Putin a condamnat din nou sancţiunile ca 'ilegale', dar a spus că cele două ţări ar trebui să se pregătească pentru mai mult.
'Sancţiuni vor fi introduse în orice caz. Asta nu este nimic altceva decât concurenţă incorectă'
'Sancţiuni vor fi introduse în orice caz. Asta nu este nimic altceva decât concurenţă incorectă', a spus el.
Putin a mai declarat că presiunea sancţiunilor - despre care a afirmat că sunt parte a eforturilor occidentale de a-şi întări propriile economii - au ajutat la consolidarea economiei Rusiei.
La rândul său, Lukaşenko a spus că el şi Putin au convenit să coopereze mai mult armonizându-şi pieţele de energie şi reglementările vamale şi de impozitare.
VEZI ȘI: Vladimir Putin a ordonat organizarea cazării pentru cei care părăsesc Donbasul
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a ordonat ministrului pentru situaţii de urgenţă, Aleksandr Ciuprian, să organizeze cazarea celor care părăsesc cele două republici separatiste autoproclamate din estul Ucrainei.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a ordonat vineri ministrului pentru situaţii de urgenţă, Aleksandr Ciuprian, să se deplaseze în Rostov pe Don, în sud-estul Rusiei, pentru a organiza cazarea celor care părăsesc cele două republici separatiste autoproclamate din estul Ucrainei, a informat agenţia de presa RIA Novosti, citat de Agerpres.
'Putin a ordonat ministrului (interimar) să zboare de urgenţă în regiunea Rostov pentru a organiza la faţa locului activitatea pentru a crea condiţii de cazare, pentru a asigura mese calde şi tot ceea ce este necesar, inclusiv îngrijire medicală', a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care anterior declarase presei că nu ştie nimic despre evacuarea locuitorilor din regiunile din estul Ucrainei controlate de separatişti.
Mai mult, Vladimir Putin a cerut guvernului să asigure de urgenţă plata a 10.000 de ruble fiecărui refugiat care soseşte din Donbas în regiunea Rostov, conform unei declaraţii a lui Peskov, citată de RIA.
Anterior, administraţia autoproclamatei Republici Populare Doneţk (DNR) a anunţat organizarea evacuării centralizate în masă a civililor din această regiune în Rusia, în primul rând a femeilor, copiilor şi bătrânilor.
Separatiştii din Doneţk au declanşat vineri după-amiază sirenele protecţiei civile, fără să indice vreun motiv, conform agenţiilor de presă ruse, ceea ce a fost de natură să confere un surplus de tensiune situaţiei şi aşa îngrijorătoare.
În ultimele 48 de ore se înregistrează o reizbucnire a confruntărilor în Donbas, scena unui conflict de opt ani între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova, pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Occident legate de Ucraina.
Rusia a comasat zeci de mii de militari la frontiera ucraineană şi este suspectată de Occident că s-ar pregăti să invadeze ţara vecină.
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat vineri că vede în reizbucnirea actuală a confruntărilor în curs în estul Ucrainei 'un scenariu' de 'provocări' concepute de ruşi pentru a justifica un atac asupra Ucrainei, notează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”