Sancțiunile ar trebui să înceteze după retragerea Rusiei, spune un înalt oficial britanic
Sancțiunile aplicate Rusiei ar trebui să înceteze odată cu retragerea din Ucraina.
Sancțiunile împotriva Rusiei sunt o „pârghie dură” care ar trebui înlăturată numai după o „încetare completă a focului și o retragere” din Ucraina, spune ministrul de externe britanic. Liz Truss a declarat pentru Sunday Telegraph, citat de BBC, că Moscova va trebui, de asemenea, să nu se angajeze în „nicio altă agresiune” sau să se confrunte cu perspectiva că sancțiunile acestea vor fi reimpuse.
Occidentul a trebuit să rămână „ferm pentru a obține pace”, a mai spus aceasta.
Marea Britanie, SUA și UE au impus până acum sancțiuni asupra a peste 1.000 de persoane și întreprinderi rusești. În această săptămână, Moscova a anunțat că își va reorienta operațiunile militare din Ucraina spre estul țării.
Rusia se folosește de negocieri pentru a se regrupa, consideră Truss
Mișcarea a fost interpretată de mulți ca un semn conform căruia Kremlinul urmărește să reducă invazia, care a făcut până acum un progres redus semnificativ, față de ceea ce era de așteptat.
Truss a spus că o unitate de negocieri a fost înființată pentru a ajuta Ucraina odată ce rușii vor deveni „serioși” în privința negocierilor, dar a adăugat că „nu cred că sunt serioși în prezent. De aceea trebuie să dublăm sancțiunile”.
Ministrul de Externe a declarat anterior că vede discuțiile de pace precum o „cortina de fum” menită să distragă atenția de la acțiunile Rusiei și să permită forțelor sale armate timp să se regrupeze.
Putin felicitiă militarii ruși
Președintele rus Vladimir Putin a felicitat Garda Națională a Rusiei cu ocazia zilei lor profesionale, afirmând că țara este mândră de militarii și angajații departamentelor care participă la "o operațiune militară specială pe teritoriul Donbas și al Ucrainei", relatează site-ul Kremlinului, scrie Interfax.
„Vă felicit pentru sărbătoarea dumneavoastră profesională - Ziua Trupelor Gărzii Naționale din Rusia. Creată în urmă cu șase ani, Garda Rusă a devenit o verigă integrală, de încredere în sistemul de stat unificat pentru asigurarea ordinii și a legii, protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor noștri”, a spus Putin într-un mesaj de felicitare. Citește continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News