Data publicării:

Sănătate, UE. Grapini: Est-europenii, în dezavantaj vizibil

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Maria Grapini
Maria Grapini

Maria Grapini cere ca toţi cetăţenii Uniunii Europene să fie trataţi în mod egal când vine vorba despre asigurarea accesului la tratament. 

Românii şi, în general, est-europenii sunt dezavantajaţi vizibil atunci când vine vorba despre accesul la tratamente. Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a intervenit, recent, în scris, în subiectul asigurării accesului la tratament al cetățenilor, în cazul îmbolnăvirilor, în condițiile în care est-europenii sunt în dezavantaj vizibil, comparativ cu cei din statele vestice. Tema reprezintă o prioritate națională pentru Grapini, umanista fiind implicată în numeroase campanii și acțiuni de prevenție și conștientizare a populației, cu privire la importanța monitorizării permanente a stării de sănătate.  Europarlamentarul PPU-sl a scris Comisiei Europene și a solicitat sprijin concret, în ideea asigurării unui tratament echitabil, unitar, la nivel european.

“Starea de sănătate a populației este diferită de la stat la stat"

“Starea de sănătate a populației în UE este diferită de la stat la stat. Statisticile oficiale arată că în țările din Est și în mod deosebit în mediul rural nu există o infrastructură adecvată pentru verificarea stării de sănătate și pentru a efectua prevenția îmbolnăvirilor. Având în vedere datele oficiale, are Comisia în vedere să acorde sprijin concret statelor membre, comunităților locale, pentru a asigura cetățenilor posibilitatea de verificare a stării de sănătate și de tratament în cazul îmbolnăvirilor?”, a scris Maria Grapini Comisiei.

CE i-a răspuns umanistei, asigurând-o că „Starea sănătății în UE” reprezintă un ciclu de inițiative în curs de desfășurare care oferă autorităților naționale sau oricăror alte părți interesate elementele necesare pentru monitorizarea și evaluarea periodică a performanței sistemelor naționale de sănătate la nivelul Uniunii, cum ar fi profilurile de țară în domeniul sănătății pentru fiecare stat membru.

Asistența medicală are nevoie de sprijin

“Programul de sprijin pentru reforme structurale poate oferi asistență tehnică personalizată pentru statele membre, în cooperare cu serviciile relevante ale Comisiei. Obiectivul este acela de a ajuta statele membre să creeze instituții mai eficiente, cadre de guvernanță mai solide și administrații publice eficiente cu scopul de a pune în aplicare politici care să sprijine crearea de locuri de muncă și creșterea durabilă. Asistența medicală reprezintă unul dintre domeniile vizate care au nevoie de sprijin”, se arată în documentul oficial, transmis umanistei Maria Grapini.

Europarlamentarul PPU-sl este ferm în opiniile exprimate pe această temă: „Alături de educație, sănătatea trebuie să fie prioritatea tuturor guvernelor! Avem nevoie de cetățeni sănătoși și educați, pentru o dezvoltare economică și socială a României!”, susține Maria Grapini.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel