Data actualizării:
Data publicării:

Sâmbăta Mare. Cum numărăm zilele după care a înviat Iisus - VIDEO

Autor: Bianca Ştefan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preotul Crângașu a explicat pentru DCNews semnificația zilei de Sâmbăta Mare.

Săptămâna Patimilor Domnului se încheie cu sfânta și marea zi Sâmbătă, în care Mântuitorul Iisus Hristos este pus în mormânt, în care așa cum îl înfățișază și Icoana Învierii, respectiv Coborârea la Iad, cu două semnificații, atât a coborârii la Iad cât și a Învierii a rămas în această stare, cu trupul omenesc pus în mormânt și cu sufletul lui dumnezeiesc în Iad, unde așa cum ne aminti și din Ziua Morții de Vineri, i-a înviat pe drepții Vechiului Testament care îl așteptau pe Mesia.

Șederea în acest răstimp în Iad a fost o lucrare dumnezeiască a loviturii totale pe care i-a dat-o celui rău ca stăpânitor al Iadului. Mântuitorul Iisus Hristos a venit ca să biruiască pe cel Rău și să fie scos din drepturi. Totodată, după ce îl alunga pe Diavolul, Mântuitorul a deschis calea tuturor celor care să vină la el, iar cei care vor urma această atracție către Iisus Hristos, vor scăpa de întunericul amenințător al Iadului în care a stat sufletul lui dumnezeiesc. 

Mântuitorul Iisus Hristos a înviat a treia zi după scripturi pentru că a stat în starea această de moarte în timpul a trei zile. Numărăm că cele trei zile în care Iisus Hristos a suportat acest calvar au fost ziua de Vineri, ziua de Sâmbătă și ziua de Duminică, atunci când la primele ore ale zilei a înviat glorios și a aruncat piatra de la ușa mormântului și în locul lui au rămas îngerii din Cer, care le-au așteptat pe femeile mironosițe să le dea vestea că cel care fusese mort a înviat și va merge înainte de toți în Galileea.

'Anulează efectul mortal al păcatului și impune regula vieții

De aceea considerăm că în această zi de Marea Sâmbătă, Mântuitorul Iisus Hristos își împlinește în pântecele Iadului lucrarea lui salvatoare și purificatoare, în care anulează efectul mortal al păcatului și impune regula vieții pe care el a adus-o în calitate de Mântuitor al Lumii.  

Nu putem să nu remarcăm și faptul că în Marea Sâmbătă, Mântuitorul a recapitulat și generațiile viitoare. Și noi, cei care murim acum, la 20 de secole după el, beneficiem de roadele șederii lui în Iad pentru că propria noastră moarte este zădărnicită în sensurile ei amenințătoare de faptul că Mântuitorul Iisus Hristos a luat el în stăpânire această stare și a transformat moartea într-un izvor de viață. El a folosit propria lui moarte ca să omoare propria noastră moarte.

Este o zi de glorie, de bâruință a lui Hristos și nu este o zi de înfrângere a lui, de îngenunchiere a lui de către oamenii care nu l-au înțeles și l-au înmormântat pe nedrept, crezând că în felul acesta îl vor anihila pentru totdeauna, a spus Preotul Crângașu pentru DCNews.

Vezi întregul material în VIDEO de mai jos


Youtube video image

Vezi și: Paște 2019, Vinerea Mare. Ce nu au voie să facă femeile. Se spune că pot orbi!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel