Salvator român trimis în Grecia, mărturii din infern: Situația este deosebită, sunt mai multe focare
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Salvator român trimis în Grecia, mărturii din infern / Foto: DSU
Salvator român trimis în Grecia, mărturii din infern / Foto: DSU
Un salvator român trimis în Grecia a vorbit despre incendiile devastatoare de acolo.

Peste 100 de pompieri români au fost trimiși de urgență în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor care fac ravagii în această țară. Colonelul Florin Pop, comandantul salvatorilor care se luptă în aceste momente cu incendiile devastatoare, a vorbit duminică, la Realitatea Plus, despre situația complicată de acolo.

”În această dimineață am început activitatea în Evia. Situația este deosebită, sunt mai multe focare. Acționăm cu 6 austospeciale, 2 cisterne și o dronă. Instrucțiunile se bazează pe securitatea persoanelor de intervenție, colaborăm foarte bine cu colegii din Grecia.

Am mai fost la incendii de pădure, dar pe suprafețe atât de mari, nu. Situația meteo poate dezvolta incendiul. Din informațiile primite de la colegii greci, o parte din localnici au fost evacuați. Încercăm să nu lăsăm focul să se extindă la un sat învecinat. Suntem aici datorită Mecanismului european de protecție civilă. Vom vedea după ce vom lichida incendiile de aici ce se va întâmpla în continuare”, a declarat Florin Pop.

VEZI ȘI: VIDEO Primele imagini cu pompierii români în Grecia. A început prima misiune

DSU, despre intervenția pompierilor români

Prima misiune a pompierilor salvatori în Grecia a început în această dimineață, în zona Spathari, se arată într-un comunicat de presă emis de DSU. 

La această misiune au participat în primă fază 35 de subofițeri care încadrează 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 2 cisterne. Alături de ei au fost 4 ofițeri români, însărcinați cu dublă responsabilitate, coordonarea primului modul de intervenție, respectiv menținerea unei legături permanente  cu ofițerul elen delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români. În urma primelor discuții avute cu ofițerul elen, schimbarea personalului operativ este planificată a fi efectuată la 6 ore.

"Totodată, reamintim faptul că autoritățile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, aceștia fiind responsabili de configurarea planului de intervenție, gruparea numerică a forțelor și efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acționa în vederea limitării răspândirii incendiilor de vegetație.", a precizat DSU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel