'Suntem prezenţi cu un ventilator de nouă generaţie, un ventilator de suport respirator, care a fost achiziţionat pe implicarea a mai mult de 500 de persoane reprezentând companii, dar şi pe ele însele, pentru că au participat cu toţii la Semimaratonul Bucureşti în echipa Salvaţi Copiii. (...) Am avut 520 de alergători, dintre care 100 fundraiseri, care au şi strâns bani de la prieteni, familie, cunoscuţi. S-au strâns 40.122 euro, din care am cheltuit pentru participarea acestor alergători 3.427 euro', a precizat, într-o conferinţă de presă, preşedintele executiv al Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu.
Ea a anunţat că anul acesta Salvaţi Copiii va dota 49 de maternităţi din 30 de judeţe cu 115 echipamente. 'Investim 1 milion de euro, pe care i-am strâns de la companii şi persoane fizice', a spus Alexandrescu. În urmă cu 8 ani rata mortalităţii infantile în România era 11 la mie, în prezent fiind 6,5 la mie, a menţionat aceasta.
'Totuşi, în continuare rata mortalităţii în România e destul de mare, e aproape dublă faţă de rata mortalităţii infantile la nivelul UE', a spus Gabriela Alexandrescu. Potrivit Salvaţi Copiii, ventilatorul neonatal este cea de-a doua dotare pe care organizaţia o face Secţiei de Neonatologie a SUUB, unde anul trecut au ajuns două incubatoare în valoare de 33.200 de euro.
În 2019, Salvaţi Copiii România donează maternităţilor din regiunea Bucureşti-Ilfov aparatură medicală în valoare totală de 236.443 de euro. În ultimii opt ani, Salvaţi Copiii România a investit aproximativ 5 milioane de euro în dotarea a 96 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din toate judeţele ţării, cu peste 630 de echipamente medicale, care au ajutat la supravieţuirea a peste 72.000 de copii, precizează organizaţia. La SUUB s-au născut în 2018 un număr de 2.782 de copii, dintre care 436 au fost naşteri premature.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui