Data publicării:
Salvamontiştii din Argeș, avertismente pentru turişti. Strat de zăpadă în creştere - VIDEO
Reprezentanţii Salvamont Argeş anunţă că în Munţii Făgăraş a început să ningă, iar pe trasee s-a depus deja strat de zăpadă.
În Munții Făgăraș, la altitudini mai mari de 1.800 de metri ninge și s-a depus strat de zăpadă.
De aceea, turiștii sunt sfătuiți să fie atenți când merg pe munte și să aibă echipament corespunzător.
„Stratul proaspăt de zăpadă măsoară aproximativ 3 centimetri și este în creștere. Vântul bate moderat, iar temperatura resimțită este minus 5 grade. Recomandăm turiștilor să acorde atenție sporită în efectuarea turelor alpine și echipament corespunzător turelor de iarnă”, au anunțat reprezentanții Salvamont Argeș.
Ninsorile ar putea continua și în următoarea perioadă, astfel încât stratul de zăpadă va crește, scrie Mediafax.
Ninsori abundente şi în Harghita
Dimineața a început cu ninsoare în județul Harghita, iar traficul se desfășoară în condiții de iarnă. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov atrag atenția șoferilor și le recomandă să nu plece la drum cu autovehiculele nepregătite.
”Utilajele de deszăpezire au intrat în acțiune în acestă dimineață în zonele înalte din județului Harghita pe DN12A (zona Frumoasa - Lunca de Sus), DN12C (zona Lacul Roșu) și DN15 (zona Borsec). În acest moment acționăm cu 16 utilaje care au împrăștiat peste 24 de tone de materiale antiderapante în primele ore ale dimineții. Cu toate că stratul de zăpadă nu este consistent, îi avertizăm pe șoferi să circule cu prudență și să nu plece la drum dacă nu au mașinile pregătite pentru iarnă!”, susțin reprezentanții DRDP Brașov.
Un TIR s-a răsturnat în această dimineață pe DN 11, în județul Covasna, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la condițiile meteo. Conform sursei citate în zonă nu ninge, dar carosabilul este umed.
Poliţiştii vă adresează câteva recomandări utile pentru un drum în siguranță
Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă despre condiţiile meteo şi starea drumurilor!
Ştiaţi că:
- Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere?
- Distanţa de frânare a unui autovehicul se triplează în condiţiile unui carosabil alunecos?
- Cele mai dificile manevre pe timp de iarna în traficul urban sunt plecarea de pe loc, depășirea şi oprirea în condiții de siguranţă?
- Ceaţa, precipitaţiile, albul zăpezii îngreunează vederea, iar oboseala se instalează mai repede?
- Într-o zi în care precipitaţiile sunt abundente, numărul accidentelor creşte considerabil?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News