Data actualizării:
Data publicării:

Salvamont atrage atenția turiștilor care și-au organizat vacanțele de iarnă. Zeci de persoane blocate pe munte

Autor: George Eduard Caramiciu | Categorie: Vremea
WhatsApp

Președintele Salvamont atrate atenția turiștilor care și-au făcut planuri pentru vacanța de iarnă.

Furtuna care a lovit România în ultimele zile a făcut mai multe ravagii decât s-ar fi crezut. După ce sute de mii de cetățeni au fost afectați de condițiile meteorologice, la munte au fost înregistrate mai multe persoane care fie au rămas blocate, fie au suferit răni în urma aventurării pe traseele montane. 

Fiind prinși de viscolele din țară, am luat legătura cu Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România, pentru a ne explica situația și pentru a ne oferi câteva indicații pentru perioada imediat următoare.

Odată cu sărbătorile din decembrie, tot mai multe persoane vor dori să se aventureze la munte, iar președintele Salvamont oferă următoarele precizări.

„Noi recomandăm tuturor celor care merg pe munte să fie foarte atenți la prognozele meteo pentru că, iată, acestea devin tot mai exacte și mai precise. Să încerce să le respecte, să înțeleagă că, dacă se anunță aceste coduri, chiar și galbene - nu mai vorbim de cele portocalii sau roșii -nu este vreme bună de mers pe munte. Trebuie să-și amâne excursia, în special în zona alpină înaltă.”

Totodată, cei care practică sporturile de iarnă pot frecventa stațiunile care oferă spațiile necesare desfășurării acestor sporturi, fiind mai în siguranță și feriți de intemperii. Totuși, cei care vor să se aventureze pe „culmi înalte” vor trebui să respecte indicațiile autorităților.

„Cu siguranță că, cei care merg în stațiunile de practicare a sportului de iarnă, când vor fi deschise, vor fi oarecum protejați de intemperiile de la altitudini înalte. Dar, cei ce doresc să facă ture în zone alpine înalte, la peste 1800 sau 2000 de metri, e bine să înțeleagă că aici sunt condițiile mult mai aprige sau dificile.”

După ravagiile făcute de furtuna din weekend, la munte a fost semnalată prima avertizare de pericol de avalanșă, în masivul Făgăraș. Turiștii ar trebui să mai aștepte până când stratul de zăpadă se va întări, diminuând astfel șansa unei avalanșe.

„Mai mult, începând cu acest weekend, am avut prima avertizare de pericol de avalanșă, în masivul Făgăraș. Trebuie să fie foarte atenți pentru că avem la munte deja un strat foarte mare de zăpadă care poate produce și astfel de evenimente. Să sperăm că turiștii sunt responsabili, că vor da dovadă de capacitate de înțelegere și vor renunța la ieșirile pe munte în aceste condiții pentru că, până nu se va stabiliza vremea și stratul de zăpadă se va întări, nu sunt condiții propice pentru excursiile pe munte.”

Deși cazul celor 50 de turiști prinși pe munte în urmă cu doar câteva zile a fost pe prima pagină, au mai existat câteva cazuri, în ultimele ore, de persoane care au solicitat ajutorul Salvamont. 

„Duminică au fost opt intervenții, toate soluționate cu bine, două dintre acestea au fost mai grave.”, a încheiat Sabin Cornoiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel