Salvați după ce au înotat 14 ore
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Cristina Alexandrescu
WhatsApp
ocean
ocean
Două persoane au fost salvate sâmbătă de lângă Hallandale Beach, localitate în sudul Floridei, după ce au căzut din barca în care se aflau şi au fost nevoiţi să înoate în mare timp de peste 14 ore, informează EFE.

Potrivit unui comunicat al pazei de coastă, Sean McGovern şi Mellisa Morris, ambii în vârstă de 52 de ani, au fost văzuţi înotând în apele de lângă Hallandale Beach. Cei doi au fost salvaţi de un detectiv şi de un pompier, care se aflau la pescuit, nefiind în timpul programului, scrie Agerpres care citează ziarul Sun Sentinel, informează romaniatv.net.

Salvatorii i-au văzut pe cei doi înotând la circa 7 mile faţă de ţărm, dând din mâini pentru a fi reperaţi şi fără a avea veste de salvare sau dispozitive de comunicaţie.

Ambarcaţiunea de 9,15 metri de pe care au căzut cei doi a pornit din Cayo Largo, în sudul Floridei, vineri după-amiază, iar Sean şi Mellisa au căzut în apă în seara aceleiaşi zile, fiind purtaţi de curenţi timp de 14 ore. După ce i-au salvat, detectivul şi pompierul au sunat la Paza de Coastă, care i-a transportat pe cei doi la mal, cu uşoare simptome de hipotermie şi cu ciupituri de meduză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel