Salman Khan și-a făcut apariția pe scena iUmor pentru un moment de roast, însă nu așa cum s-ar fi așteptat publicul. Chiar și Iulia Vântur a avut câteva emoții la auzul numelui partenerului ei. Actorul Marcelo Cobzariu a fost cel care l-a impersonat pe Salman Khan în această ediție de iUmor, spre amuzamentul publicului.
„Am zis că poate, poate i-a venit în minte să vină”, a zis Iulia Vântur la testimoniale, după ce a auzit că pe scenă va urca Salman Khan.
„După cum știți, toate ziarele au scris că sunt într-o relație de câțiva ani cu Iulia Vântur. Așa că îmi doream foarte mult să o cunosc și eu”, și-a început Marcelo Cobzariu numărul, iar toată sala a izbucnit în râs.
„Iulia... prima femeie care folosește pe Instagram filtru cu Salman Khan. Ai început televiziunea la Iași și cred că cea mai bună decizie a fost să te lași. Visul tău a fost să fii cântăreață, dar uite că mai sunt și lucruri pe care nu poți să le obții doar pentru că ești frumoasă. Deși Andreea Bălan a reușit. Bine, poate am exagerat cu frumusețea”, a continuat el.
„Iulia, ești o femeie frumoasă, deșteaptă, ambițioasă, și talentată. Și asta nu e o glumă. De aceea, vreau să îți cer să accepți să îți găsești pe cineva ca tine”, a mai spus el.
„E un actor bun. I-a prins câteva din gesturi. Putea să meargă mult mai departe, dar s-a descurcat bine”, a spus Iulia Vântur despre număr.
Așteptarea a luat sfârșit
iUmor 13 se anunță a fi un sezon complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1, căci şi de această dată, un al patrulea jurat-surpriză li se va alătura Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo la masa juriului. Acesta va fi o surpriză şi pentru juraţi, nu doar pentru telespectatori, care vor descoperi în fiecare ediţie cine le va fi coleg de juriu în ziua respectivă.
Pentru cel de-al 13-lea sezon, Delia, Cheloo, Mihai Bendeac și juratul surpriză al fiecărei ediții se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Invitații speciali nu vor lipsi nici din acest nou sezon și vor demonstra din nou că umorul nu are limite. Serialul iMai Mult Umor va însoţi şi de această dată fiecare ediție iUmor și va fi difuzat pe Antena 1 şi pe AntenaPLAY. În noul sezon iMai mult umor, Vlad Drăgulin îl va impersona pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Elveția s-a săturat de ecologiștii care-i pun bețe în roate și critică dur CEDO după ce țara a fost condamnată pe motiv că "bătrânii riscă să moară din cauza căldurii"
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video