Salman Khan, unul ditre cei mai în vogă actori din industria cinematografică indiană, a fost condamnat de un tribunal din Rajasthan pentru că a vânat antilope ce făceau parte dintr-o specie rară, în 1998. "Salman Khan a fost condamnat în virtutea legii care protejează fauna sălbatică", a declarat în faţa reprezentanţilor presei procurorul Mahipal Bishnoi.
Din cauza lentorii sistemului judiciar din India pot să treacă foarte mulţi ani înainte ca un caz să fie judecat.
Pedeapsa pe care o va primi starul de cinema, în vârstă de 52 de ani, nu a fost deocamdată pronunţată. Actorul, care a fost prezent la tribunal joi, riscă o pedeapsă de şase ani de închisoare.
Vedetă în India
Un obişnuit al scandalurilor, dar şi al rolurilor de bărbat musculos şi dominator, Salman Khan ţine capul de afiş al cronicilor mondene indiene de mai mulţi ani, fără însă ca acest lucru să îi ştirbească din popularitate în faţa milioanelor lui de fani.
Sute de poliţişti au fost desfăşuraţi într-un dispozitiv de securitate amplasat în faţa Tribunalului din Jodhpur pentru a-i ţine la distanţă pe numeroşii fani veniţi la faţa locului pentru a-şi exprima sprijinul faţă de actorul lor preferat.
Alte patru celebrităţi de la Bollywood - Ali Khan, Sonali Bendre, Tabu şi Neelam Kothari - care au participat la acea partidă de vânătoare, desfăşurată într-o pauză de filmări, au fost exonerate de acuzaţii din cauza lipsei de probe, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024