Salarii de mii de euro la stat - LISTĂ. Guşă: Această povară va pune la pământ bugetul României
Cozmin Guşă prezintă un top al celor mai mari salarii de la stat.
"N-am lucrat niciodată în vreo instituție de stat și operam mereu cu ideea că cei care lucrează acolo or avea salarii mici sau cel mult decente, dar că preferă munca de bugetar datorită siguranței locului de muncă. Într-o economie mai degrabă neperformantă, cum a fost cea a României în ultimii ani, nici n-ai cum să-ți permiți, dacă ești responsabil, să dai altfel de salarii pentru munca la stat, decât relativ mici. Așa credeam până zilele trecute când, curios fiind de motivația grevelor anunțate de bugetari pe motivul înghețării salariilor, l-am rugat pe un amic jurnalist să mă informeze despre nivelul salariilor în instituțiile statului român.
Când mi-a trimis datele, l-am rugat să mai verifice o dată, i-am zis că poate or fi câștiguri trimestriale. Omul a râs amar și mi-a zis că sunt salariile aferente lunii noiembrie 2020. Vă anexez și eu tabelele pe care le-am primit, unde nu veți găsi niciun salariu mediu mai mic decât echivalentul a 1.500 de euro pe lună, fiind instituții unde bugetarii sunt plătiți și cu peste 5.000 de euro pe lună, venituri medii brute. Nu mai subliniez nimic în plus, vă asigur însă că în mediul privat românesc, pe care-l cunosc bine, nu există asemenea salarii medii, oricât de performante ar fi companiile respective", a scris Cozmin Guşă într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.
Guşă: Când vă veți trezi va fi prea târziu
"Aceste salarii ar fi trebuit publicate, dacă nu anual, măcar înaintea fiecărui rând de alegeri, pentru ca să ne dea posibilitatea nouă, CELOR CE PLĂTIM PRIN TAXE ACESTE SALARII, să decidem dacă mai votăm sau nu pentru parlamentari și primari/consilieri care-au decis așa-ceva. (...) Desigur că v-ați enervat tare, dar din motive diferite, depinzând din care categorie faceți parte. Nu-i rău că v-ați enervat! Dar trebuie s-o faceți chiar mai tare și aplicat, gândindu-vă că această povară va pune la pământ în scurt timp bugetul României, și când vă veți trezi va fi prea târziu", mai spune Cozmin Guşă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News