Data publicării:

Salah Abdeslam, interogat doar o oră după arestare. Care a fost motivul

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Audierea lui Salah Abdeslam - considerat 'creierul' atacurilor din noiembrie trecut de la Paris - în închisoarea din Bruges nu a vizat eventualitatea unei amenințări pentru că anchetatorii voiau mai întâi să se concentreze asupra cronologiei faptelor din timpul atentatelor din capitala franceză, relatează vineri publicația belgiană Le Soir.

Anchetatorii belgieni nu l-ar fi audiat pe Salah Abdeslam, suspectat de terorism, decât o oră după arestarea sa vinerea trecută și dublul atentat terorist de marți dimineață din Bruxelles, relevă o informație transmisă de publicația Politico Europe, dar pe care jurnaliștii de la Le Soir nu au reușit deocamdată să o verifice.

Potrivit acestui ziar, care îl citează pe Sven Mary, avocatul lui Salah Abdeslam și două surse apropiate anchetei — anchetatorii nu l-ar fi interogat pe Salah Abdeslam despre posibilitatea altor atentate pentru că ei l-au întrebat mai întâi despre participarea sa în atentatele de la Paris în noiembrie trecut. Audierea lui Salah Abdeslam în închisoarea din Bruges nu s-a referit la eventualitatea unei amenințări pentru că anchetatorii voiau mai întâi să se concentreze asupra cronologiei faptelor și asupra rolului suspectului în comandoul de la Paris, relatează Agerpes.

În pofida descoperirii unui detonator, a armelor și amprentelor lui Abdeslam într-o ascunzătoare din cartierul bruxellez Forest câteva zile mai devreme și a suspiciunii crescânde cu privire la o rețea teroristă mai largă decât se credea la Bruxelles, anchetatorii nu l-au interogat decât scurt timp pe Abdeslam pentru că acesta era încă în convalescență după operație, potrivit unei surse din serviciile de securitate belgiene.

"Ei nu s-au gândit că ar fi posibil să se poată întâmpla ceva marți dimineață", a mai spus aceasta. Avocatul Sven Mary a confirmat că anchetatorii nu au avut decât o scurtă întrevedere cu clientul său. Parchetul federal nu a dorit să reacționeze la aceste declarații, potrivit Politico.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel