Data actualizării:
Data publicării:

Săculeți cu orez de mărimea nou-născuților, trimiși rudelor îndepărtate din cauza pandemiei

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ, Pexels
Foto ilustrativ, Pexels

Părinții le trimit rudelor săculeți cu orez în forma copiilor lor.

Părinții japonezi le trimit rudelor pungi sau saci cu orez care au aceeași greutate cu nou-născuții lor în cazul în care acestea nu pot să vadă copilul din cauza pandemiei. Conform The Guardian, pungile au diferite forme și inscripționări, iar unele sunt împăturite în pături pentru ca membrii familiei să se simtă la fel ca atunci când își îmbrățișează noile rude. Alte pungi au imprimată chiar fața copilului.

Unele firme taxează cu un yen pe gram, adică un sac de orez nou-născut de 3,5 kilograme va costa echivalentul a 130 lei. „Mi-a venit ideea acum cam 14 ani, când fiul meu a venit pe lume și m-am gândit ce aș putea face pentru rudele care trăiesc la mare distanță care nu puteau veni să-l vadă. Astfel, am decis să facem aceste pungi cu orez care aveau aceeași formă și greutate cu copilul, pentru ca rudele să-l țină în brațe și să-i simtă drăgălășenia”, a transmis Naruo Ono, proprietarul magazinului Kome no Zoto Yoshimiya.

Un tânăr din Japonia a înjunghiat zece persoane într-un tren, la Tokyo

 

Atacatorul care a înjunghiat 10 persoane într-un tren de navetiști din Tokyo era supărat când vedea femei care „arată fericite” și dorea să le omoare, informează presa japoneză, citată de Mediafax.

Poliția l-a arestat pe bărbatul în vârstă de 36 de ani într-o altă zonă din Tokyo, după ce înjunghiat, vineri, 10 persoane într-un tren de navetiști din Setagaya, un district din vestul orașului, scrie Reuters.

Ce le-a spus suspectul polițiștilor



O studentă a fost rănită grav, în timp ce celelalte 9 victime au răni mai puțin grave. Ziarul „Sankei” scrie că suspectul ar fi spus poliției: „Am început să simt că vreau să ucid femei care arată fericite în urmă cu șase ani”.

Poliția nu a mai dat detalii despre atac și nu se știe deocamdată dacă bărbatul a mai atacat și alți oameni în trecut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel