Data publicării:

S-a votat cea mai atrăgătoare culoare a părului. Şi nu e blondul!

Autor: Liana Ganea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Pentru schimbarea nuanţei, părul şaten trebuie, întâi, decolorat / Foto: Pexels
Pentru schimbarea nuanţei, părul şaten trebuie, întâi, decolorat / Foto: Pexels

În timp ce unele persoane preferă să-și păstreze culoarea naturală a părului, altele apelează la schimbări de look, uneori chiar drastice. Să renunți la culoarea cu care te-ai obișnuit poate fi o decizie grea, mai ales când nu ai mai experimentat o altă nuanță și nu știi dacă aceasta te va avantaja sau nu. S-a votat, însă, cea mai atrăgătoare culoare pentru păr. Şi nu e blondul!

Un studiu realizat recent a dezvăluit care este cea mai atrăgătoare culoare atunci când vine vorba de podoaba capilară. Potrivit chestionarului, nu blondul este preferat de bărbaţi! Respondenții la cercetare au fost atât bărbați, cât și femei, într-un număr de 1.900 de persoane. Uneori se întâmplă ca nuanța pe care o consideri potrivită look-ului tău să se dovedească cea mai proastă alegere, fapt care, în mod evident, te nemulțumește. Mergi la vopsit iar când te întorci de la salon îţi vine să spargi oglinda când realizezi că roşcatul se potriveşte, poate, prietenei tale, dar nu şi ţie! Frustrările pot fi mari, însă cel mai bine mergi la sigur! Fii în ton cu trendul. Ştiai că în 2022 castaniul e în mare vogă? Se pare că şi studiile amintite arată că brunetele sunt mai preferate de bărbaţi decât blondele. 

Bruneţii şi brunetele, în topul preferinţelor

Cercetătorii de la Universitatea din Tampa s-au gândit să rezolve acest mister, aflând în urma studiului care este cea mai apreciată culoare de păr. La cercetare au fost analizate peste 1.900 de voluntari care au oferit date despre cel mai apreciat look. Poate te va surprinde sau poate nu, însă cea mai atractivă culoare de păr este, potrivit rezultatelor studiului, brunetul. Concret, 67% dintre respondenţii de sex masculin au declarat că preferă brunetele, în vreme ce 71% din femei au spus că le plac mai mult bărbații bruneți.

Brunetele de pe cutiile de vopsea "nu există". Luciul şi luminozitatea din poze sunt efecte artistice

Părul brunet este cel mai greu de vopsit deoarece este cel mai închis și nu orice culoare sau nuanță va prinde pe acest tip de păr. Firul de păr brunet este, de regulă, viguros și rezistent, dar devine firav și ușor de rupt odată decolorat. Vopseaua mai închisă prinde întotdeauna pe un păr deschis la culoare, dar vopseaua într-o nuanță mai deschisă nu are mari șanse de reușită. Este esențial să înțelegi că părul tău după vopsire nu va arăta niciodată ca pe cutie, deoarece acea poză este doar cu titlu de prezentare. Vopseaua ideală pentru părul brunet este cea apropiată de culoarea naturală. Aici pot intra nuanțele de brunet, castaniu sau șaten. Cea mai blândă vopsea pentru părul brunet este cea lipsită de amoniac. Este important ca femeile să știe că vopseaua conține de obicei amoniac și "arde" efectiv firul de păr, lăsându-l deteriorat și lipsit de vlagă. O vopsea fără amoniac previne acest fenomen și are grijă de structura firului de păr, pe termen lung.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel