S-a confirmat! Iulie 2023 a fost cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată pe Pământ
Luna iulie a acestui an a fost confirmată ca fiind cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată pe Pământ.
Recorduri cu consecinţe dezastruoase pentru omenire: iulie 2023 a fost cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată pe Terra, a confirmat marţi serviciul european Copernicus, detaliind date care au depăşit toate estimările, informează AFP, citat de Agerpres.
Luna trecută, marcată de canicule şi incendii pe toată suprafaţa globului, a fost cu 0,33 de grade Celsius mai caldă decât luna care deţinea până în prezent recordul (iulie 2019, cu o temperatură medie de 16,63 de grade Celsius). Temperatura aerului a fost de asemenea cu 0,72 mai mare decât media (1991-2020) pentru iulie, a precizat Copernicus în buletinul său informativ.
Nu este nicio surpriză: încă de pe 27 iulie, înainte chiar de finalul lunii, oamenii de ştiinţă au estimat ca extrem de probabil ca iulie 2023 să fie cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată, din toate anotimpurile.
O constatare sumbră care l-a determinat pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, să afirme că umanitatea a ieşit din era încălzirii climatice şi a intrat în era fierberii globale.
Oceanele sunt de asemenea dovada acestei evoluţii îngrijorătoare după ce temperaturile de la suprafaţă au fost anormal de ridicate începând din aprilie şi au atins niveluri fără precedent în iulie. Un record absolut a fost atins pe 30 iulie, când s-au înregistrat 20,96 grade Celsius, iar pentru ansamblul lunii, temperatura de suprafaţă a fost cu 0,51 grade Celsius mai mare decât media (1991-2020).
Evenimente extreme
Asistăm la noi recorduri atât în ceea ce priveşte temperatura globală a aerului, precum şi cea de la suprafaţa oceanelor în iulie. Aceste recorduri au consecinţe dezastruoase pentru oameni şi pentru planetă, expusă la evenimente extreme mai frecvente şi mai intense, a subliniat Samantha Burgess, directoare adjunctă a serviciul european Copernicus privind schimbările climatice (CS3).
Semnele încălzirii climatice cauzate de activităţile umane - începând cu utilizarea combustibililor fosili (cărbune, petrol, gaz) - s-au manifestat simultan la nivel global.
Sunt omniprezente: Grecia, devastată parţial de incendii, la fel şi Canada, victimă totodată şi a unor grave inundaţii, canicula extremă abătută asupra Europei de Sud, Africii de Nord, sudul Statelor Unite şi o parte din China, care, la scurt timp, a căzut victimă ploilor diluviene.
Reţeaua ştiinţifică World Weather Attribution (WWA) a concluzionat deja că recentele canicule din Europa şi Statele Unite ar fi fost aproape imposibile fără efectele activităţii umane.
Copernicus a mai indicat că banchiza din Antarctica a atins cea mai mică suprafaţă într-o lună iulie de la debutul observaţiilor satelitare, cu 15% mai puţin decât media corespunzătoare acestei luni.
Urgenţă
2023 ocupă pentru moment locul al treilea în clasamentul celor mai fierbinţi ani, cu 0,43 de grade Celsius peste media recentă şi o temperatură medie mondială în iulie de 1,5 grade Celsius mai mare decât nivelurile preindustriale, a mai subliniat Samantha Burgess.
Pragul de 1,5 grade Celsius este profund simbolic întrucât este limita cea mai ambiţioasă fixată în cadrul Acordului de la Paris din 2015 pentru limitarea încălzirii globale. Totodată, pragul menţionat în acest acord internaţional se referă la valori medii din mai mulţi ani şi nu doar la o singură lună.
Chiar dacă toate acestea sunt doar temporare, arată urgenţa realizării unor eforturi ambiţioase pentru reducerea emisiilor mondiale de gaze cu efect de seră, care sunt cauza principală a acestor recorduri, a concluzionat Samantha Burgess.
Anul 2023 nu a finalizat însă lista de recorduri. Ne aşteptăm la un final de an relativ fierbinte pentru 2023 din cauza dezvoltării fenomenului El Nino, a amintit Copernicus.
Acest fenomen climatic ciclic deasupra Oceanului Pacific este de fapt sinonim cu o încălzire mondială suplimentară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News