Deputatul Andreea Paul susține că motivul pentru care Mișu Negrițoiu nu demisionează este că în cazul în care este demis va primi 8 salarii compensatorii în valoare totală de peste 100.000 de euro.
”Știți de ce nu își dă demisia Mișu Negrițoiu de la ASF și continuă să sfideze Parlamentul? Pentru că nu are caracter. Pentru că își caută parașuta de aur. Pentru că așteaptă să fie demis ca să-și poată revendica cele 8 salarii compensatorii pe care și le-a votat în CA-ul ASF-ului, în cadrul contractului colectiv de muncă.
În cazul președintelui ASF asta înseamnă 8 salarii de peste 13 mii de euro, ceea ce echivalează cu un cost al exit-ului său de peste 104 mii de euro, la care angajatorul, adică ASF, este obligat să mai plătească 85% impozit la stat, conform jurisprudenței în domeniu.
Ca să simplific lucrurile, pentru ASF costul exitului domnului Mișu Negrițoiu se ridică la peste 192 de mii de euro în cazul în care refuză să își dea demisia, plătiți din banii românilor asigurați sau investitori pe piețele financiare sau de pensii private.
Atât costă obrazul gros!
Cum e posibil ca acești oameni să-și voteze lor înșiși astfel de privilegii, fără ca Parlamentul să spună clar aceste lucruri?! Acestea sunt informațiile de care dispun și aștept ASF să mă contrazică în cazul în care ele nu sunt reale.
Cer să fie transparentizate aceste contracte de muncă din ASF, supravegherea piețelor financiare fiind un bun public care trebuie să se supună rigorilor de eficiență și eficacitate. Nu de puține ori inegiciența a fost plătită tare scump de către români”, scrie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Vești bune din Austria: Partidul Poporului, ÖVP, blocat pe locul al treilea. Nehammer nu va mai fi premier
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters