Data actualizării:
Data publicării:

Slujba Învierii Domnului, la DC NEWS - VIDEO

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim și va ajunge în România în această seară.  

Update: Urmăriţi aici transmisii în direct de la Slujba Învierii Domnului, din mai multe eparhii din ţară. 

Update: Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, a ajuns, sâmbătă seară, la Bucureşti.

Ea va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", scrie Agerpres.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, în jurul orei 18,30, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă".

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române. Sâmbătă seară, între orele 19,30 - 20,30, va avea loc pe Colina Bucuriei procesiunea primirii Sfintei Lumini în Catedrala Patriarhală.

Ce este Lumina sfântă

Youtube video image

Lumina sfântă de la Ierusalim este considerată de creștinii ortodocși a fi o minune care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox. Este un foc care se pogoară din cer și aprinde candela patriarhului ortodox al Ierusalimului, care apoi împarte lumina credincioșilor. Lumina sfântă este adusă în România de un reprezentant al Patriarhiei Române și este oferită bisericilor și credincioșilor pentru slujba de Înviere, ca în fiecare an.

Ce presupune ceremonia din Israel

 

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în "Capela Îngerului", însoţit - conform tradiţiei - numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra. Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului.

Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel