Ruşii deschid porţile centralei nucleare de la Zaporojie. Noul primar pro-Moscova: Suntem pregătiţi să vindem energie electrică Europei
O clădire administrativă este înnegrită de fum, dar cele ale reactoarelor par intacte: AFP a putut vizita duminică centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Ucraina şi Europa, a cărei capturare de către armata rusă a stârnit îngrijorarea comunităţii internaţionale.
Forţele Moscovei au preluat controlul la începutul lunii martie asupra acestei centrale situate în oraşul Energodar (scris Enerhodar, în ucraineană) din sudul Ucrainei, despărţit de apele Niprului de capitala regională Zaporojie, aflată sub control ucrainean. Luptele care au avut loc acolo au stârnit temeri în rândul comunităţii internaţionale cu privire la un dezastru nuclear similar celui care a avut loc în 1986 la Cernobîl.
În cursul unei călătorii de presă organizată de armata rusă, AFP a putut observa pagubele: faţada unei vaste clădiri administrative care a servit drept centru de instruire pentru personalul centralei este înnegrită de flăcări şi multe ferestre sunt sparte din cauza exploziilor. Dar nicio urmă de foc sau bombardament nu este vizibilă pe cele şase cuburi acoperite cu cupolă roşie conţinând reactoarele care au început să fie construite în anii 1980.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a considerat 'îngrijorătoare' situaţia de la centrala Zaporojie
Săptămâna trecută, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a considerat 'îngrijorătoare' situaţia de la centrala Zaporojie, la care experţii săi nu au mai avut acces de când a fost cucerită de Moscova.
Centrala 'funcţionează normal, în acord cu standardele nucleare, radioactive şi de mediu', asigură însă la faţa locului generalul-maior Valeri Vasiliev, specialist în probleme nucleare şi chimice, trimis de Moscova pentru securizarea amplasamentului.
'Aici, totul este în regulă!', declară noul primar pro-Moscova
Arătându-se relaxaţi, niciunul dintre puţinii soldaţi care stau de pază în spatele grămezilor de saci de nisip nu poartă salopete, măşti sau orice alt echipament de protecţie împotriva radiaţiilor. 'Aici, totul este în regulă!', declară noul primar pro-Moscova al oraşului Energodar, Andrei Şevcik, instalat în funcţie de ruşi.
'Suntem pregătiţi să vindem energie electrică Europei. Orice cumpărător este binevenit. Este foarte ieftin!', adaugă el, înainte de a pleca într-un SUV strălucitor pavoazat cu drapele ruseşti. Cu toate acestea, o mare neclaritate este legată de funcţionarea centralei, care continuă să fie asigurată de echipele ucrainene.
AFP nu a putut să se întâlnească cu niciunul dintre angajaţii centralei atomoelectrice, iar gradul de coordonare dintre aceştia şi noii stăpâni ai incintei este neclar. Înainte de lansarea ofensivei ruse în Ucraina, această centrală avea o capacitate de 5.700 de megawaţi, suficientă pentru a acoperi mai mult de 20% din necesarul de energie electrică al ţării,, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News