Data publicării:

Rusia - Ucraina. Radu Tudor: Am intrat în săptămâna decisivă. Strategia Rusiei

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Facebook Radu Tudor
Foto: Facebook Radu Tudor
În contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina, „am intrat în săptămâna decisivă”, susține Radu Tudor.

„În timp ce noi vorbim, se postează, în continuare, pe Twitter imagini și dovezi filmate ale faptului că aceste atacuri continuă. Sunt focuri de artilerie lansate în zonele ocupate de separatiștii pro-ruși. Se pare că am intrat în săptămâna decisivă. În privința modului în care vor acționa trupele Federației Ruse, elementele sunt cât se poate de concrete, dispozitivele militare sunt pregătite la câțiva km de frontiera cu Ucraina să intre în orice moment. De aici vine și starea de alertă a Occidentului. Faptul că ieri (n.r. duminică, 20 februarie) președintele Franței, Emmanuel Macron, a vorbit de două ori la telefon cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, faptul că același Macron a realizat să zicem un dialog de intermediere între Joe Biden și Vladimir Putin și a obținut acordul pentru o întâlnire... cred că lucrurile acestea îți dau foarte serios dimensiunea alertei”, a spus Radu Tudor, luni dimineață, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

„Din păcate, vedem că, în paralel cu disponibilitatea pentru un dialog, fără succes în momentul de față pentru pace, se lansează atacuri și continuă ofensiva asupra Ucrainei. Această abordare, evident, nu poate duce la absolut nimic bun”, a mai spus Radu Tudor.

„Până în momentul de față, strategia Rusiei este de presiune uriașă asupra Ucrainei, asupra Occidentului”, a subliniat jurnalistul.

„Cred că Vladimir Putin nu și-a dorit nicio secundă pacea și încearcă să obțină cât mai mult pe această presiune militară”, a mai zis Radu Tudor.

Joe Biden şi Vladimir Putin au acceptat, în principiu, un summit propus de Emmanuel Macron 

Amintim că preşedinţii Statelor Unite şi Rusiei au acceptat, în principiu, ideea propusă de omologul lor din Franţa, Emmanuel Macron, privind organizarea unui summit pe tema securităţii şi stabilităţii Europei, a anunţat Palatul Elysée.

„Preşedintele Republicii a vorbit cu preşedintele SUA, domnul Joe Biden, şi cu preşedintele Federaţiei Ruse, domnul Vladimir Putin. A propus organizarea unui summit al preşedinţilor Biden şi Putin, care să fie urmat de o reuniune cu părţile relevante, pentru a discuta despre securitatea şi stabilitatea strategică a Europei. Preşedinţii Biden şi Putin au acceptat amândoi principiul unui astfel de summit”, a anunțat Preşedinţia Franţei, notează Mediafax. „Conţinutul va trebui pregătit de secretarul de Stat Antony Blinken şi de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în cursul întâlnirii de joi, 24 februarie. Se va putea desfăşura doar cu condiţia ca Rusia să nu invadeze Ucraina. Preşedintele Republicii va colabora cu toate părţile implicate pentru a pregăti conţinutul acestor discuţii”, a mai transmis Palatul Elysée.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel