Data publicării:

Rusia: Şamanul arestat, care voia să-l alunge pe Putin de la Kremlin, va fi supus unui examen psihiatric

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Şamanul siberian Alexandr Gabişev, arestat joi în timp ce se îndrepta spre Moscova pentru a-l "expulza" de la Kremlin pe preşedintele rus, Vladimir Putin, va fi supus unui examen medical la un spital psihiatric din Siberia, au informat vineri autorităţile locale, preluate de EFE.

Alegeri prezidentiale 2024

"Diagnosticul se va baza pe discuţiile cu pacientul, istoricul său de viaţă şi antecedentele medicale", a indicat biroul regional al Ministerului rus al Sănătăţii, într-un comunicat citat de agenţia Interfax.

Autorităţile relevă că, în cazul în care pacientul prezintă "patologii" care necesită un tratament, acestuia i se va acorda "asistenţă medicală calificată".

"Serviciile sociale pot de asemenea să intervină în cazul în care va exista o astfel de nevoie", a arătat Direcţia de Sănătate.

Gabişev, 51 de ani, a fost reţinut joi la frontiera dintre Republica Buriatia şi regiunea Irkuţk, în estul Siberiei, conform presei ruse.

"Au venit două dube cu poliţişti, care l-au luat cu tot cu bagaj într-un vehicul, pentru a-l duce în direcţia Ulan Ude (capitala Buriatiei)", a spus unul din discipolii şamanului şi care se afla cu acesta la momentul descinderii.

Un alt martor al celor întâmplate a indicat pentru Taiga.Info că la arestarea şamanului au luat parte "zeci de membri ai serviciilor de securitate" care au înconjurat tabăra în care se aflau Gabişev şi adepţii săi şi s-au dus "direct la cortul său de campanie".

Şamanul şi-a început în martie drumul pe jos din Extremul Orient rus spre Moscova şi parcursese aproape 3.000 de kilometri.

Obiectivul final al călătoriei sale era de a-l "expulza" pe Putin odată ajuns în capitala Federaţiei Ruse.

Într-unul din interviurile sale, şamanul a relatat că a plecat la drum cu 3.000 de ruble (circa 50 de dolari) în buzunar, dar oamenii cu care s-a întâlnit pe parcurs au început să-l ajute, ceea ce a fost esenţial pentru a putea acoperi cheltuielile expediţiei sale.

Un grup de discipoli ai şamanului a confirmat vineri că drumul pe jos spre capitala Rusiei va continua.

Între solicitările activiştilor se numără "reinstaurarea libertăţii în Rusia" şi eliberarea şamanului.

"Vom continua călătoria. Ieri ne-am întâlnit pentru a discuta totul şi astăzi plecăm din nou la drum", a spus activistul Victor Egorov pentru portalul Sibreal.org.

Potrivit susţinătorilor şamanului, după reţinerea acestuia, unii membri ai grupului au decis să abandoneze călătoria, dar au fost şi unii care şi-au arătat interesul de a se alătura activiştilor.

La rândul său, Amnesty International l-a numit pe Gabişev "prizonier de conştiinţă" şi a susţinut eliberarea sa imediată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel