'În mod fundamental nu căutăm un război cu Iranul', a afirmat Mike Pompeo în cadrul conferinţei comune de presă cu omologul său rus Serghei Lavrov, la sfârşitul unei întrevederi de trei ore, care a avut loc în staţiunea Soci din sudul Rusiei. 'Vrem ca Iranul să se comporte ca o ţară normală', a explicat diplomatul american. 'Vrem ca regimul (de la Teheran) să înceteze campaniile de asasinate din Europa, să pună capăt susţinerii acordate Hezbollah, care ameninţă interesele întregului Orient Mijlociu, precum şi sprijinului acordat (rebelilor yemeniţi) Houthi, care lansează rachete în zone în care călătoresc ruşi şi americani'.
La rândul său, ghidul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a afirmat marţi că 'nu va fi război' cu SUA, în pofida creşterii tensiunilor între cele două ţări. 'Nici noi nici ei nu căutăm războiul, ei ştiu că acesta nu ar fi în interesul lor', a afirmat ayatollahul Khamenei, potrivit site-ului Khamenei.ir. Totodată, Mike Pompeo a subliniat, la Soci, că 'dacă interesele americane sunt atacate, cu certitudine vom răspunde în mod corespunzător'. 'Sper că bunul simţ va câştiga' a pledat ministrul rus de externe Serghei Lavrov. 'Regiunea este deja tensionată excesiv ca urmare a diferitelor conflicte(...) Vom contribui astfel încât situaţia să nu degenereze într-un scenariu militar'.
Relaţiile deja tensionate dintre Washington şi Teheran s-au acutizat în ultima săptămână: Iranul a anunţat suspendarea unei părţi din angajamentele asumate în virtutea pactului nuclear din 2015, la un an după retragerea SUA din acord, în timp ce administraţia Trump a întărit sancţiunile economice impuse Iranului. Acuzând Teheranul că pregăteşte atacuri împotriva intereselor americane în Orientul Mijlociu, Pentagonul a trimis recent în regiune portavioane, o navă de război, bombardiere B-52 şi o baterie de rachete Patriot.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin