Rusia negociază pentru a redeschide instalaţii militare în Cuba şi Vietnam
Rusia negociază pentru a redeschide instalaţii militare din Cuba şi Vietnam, potrivit unui anunţ al comandantului marinei ruse, viceamiralul Viktor Cirkov, citat vineri de agenţia de presă RIA-Novosti.
"Negociem pentru ca forţele navale ruse să poată fi staţionate şi în afara graniţelor Rusiei", a declarat oficialul.
"Negocierile au început în urmă cu câţiva ani. Studiem problema înfiinţării unor puncte de susţinere materială şi tehnică în Cuba, Seychelles şi în Vietnam", a menţionat Cirkov.
Interviul acordat agenţiei RIA-Novosti a fost difuzat înainte de reuniunea de la Soci, cu privire la Marea Neagră, la care participă preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul vietnamez, Truong Tan Sang.
Rusia a anunţat în 2001 abandonarea bazei sale navale din golful Cam Ranh, din sudul Vietnamului, închiriat în virtutea acordului semnat în 1979 între Hanoi şi URSS. Rusia a anunţat şi retragerea din Cuba.
Moscova a motivat pe atunci că deciziile au fost luate din cauza necesităţii de a-şi concentra eforturile pentru a contracara în special ameninţarea teroristă.
Rusia nu a păstrat, în afară de portul din Sebastopol, din Crimeea, din sudul Ucrainei, acolo unde este momentan flota din Marea Neagră, decât "un punct de realimentare şi asistenţă tehnică", în portul din Tartus, în Siria, utilizat de marina rusă încă din 1970.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News