Rusia, implicare în alegeri. Omul lui Trump, audiat în Senat
Jared Kushner, consilier la Casa Albă și ginerele președintelui american Donald Trump, a afirmat luni, într-o declarație adresată parlamentarilor americani, că 'nu a complotat' cu Rusia și nu a încercat să aibă un canal de comunicare secret cu Moscova, transmit Reuters și AFP, scrie Agerpres.
Nu am complotat și nici nu știu pe altcineva din campanie care să fi complotat cu vreun guvern străin. Nu am avut legături neadecvate. Nu m-am bazat pe fonduri ruse pentru a-mi finanța activitățile de afaceri din sectorul privat, a scris Kushner în declarația difuzată cu câteva ore înaintea audierii sale cu ușile închise în comisia de informații a Senatului american.
El a adăugat că a avut 'probabil patru întâlniri cu reprezentanți ruși' în timpul campaniei electorale dinaintea alegerilor prezidențiale din Statele Unite, din noiembrie 2016, și în perioada de tranziție de după victoria lui Donald Trump în acest scrutin.
Jared Kushner a descris întâlnirile cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak, și cu alți oficiali ruși ca făcând parte din sarcinile sale normale, întrucât în echipa de campanie a lui Trump el se ocupa de relațiile cu guvernele străine.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News