Data actualizării:
Data publicării:

Rusia și Iranul pregătesc o mega-afacere nucleară

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Președintele Iranului, Hassan Rouhani, și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin
Președintele Iranului, Hassan Rouhani, și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin

Rusia ar putea semna anul acesta o înțelegere privind construirea a opt reactoare pentru centralele nucleare ale Iranului, potrivit unei surse citate de agenția rusă de stat Ria Novosti.

Rusia a construit singurul reactor nuclear operațional al Iranului, la centrala din Bushehr, conform Reuters Africa.

Temerile Vestului că proiectul Busherhr ar putea ajuta Iranul să construiască arme nucleare, suspiciune respinsă de Iran, s-au mai atenuat după ce Teheranul a promis că va trimite Rusiei combustibilul folosit de reactoarele sale nucleare.

Occidentul a ajuns la un acord oficial cu Iranul privind programul nuclear al Teheranului în luna noiembrie a anului trecut. Republica Islamică a acceptat să-și suspende pentru șase luni programul nuclear, în timp ce Vestul a promis Iranului renunțarea la unele sancțiuni economice.

Prevederile documentului au lăsat loc de interpretări ale fiecărei părți. Spre exemplu, președintele Iranului, Hassan Rouhani, a declarat că țara sa nu va închide facilitățile care lucrează la îmbogățirea uraniului, deși SUA nu permit asta.

Citește și: Rouhani: Iranul nu este o amenințare pentru lume

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel