Data publicării:

Rusia, despre finala UEFA Champions League. ”Nu este vorba de o decizie politică”

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sport
WhatsApp
Champions League (UEFA)
Champions League (UEFA)

Rusia, nemulțumită că nu mai organizează finala Champions League

Rusia se simte ”privată” de dreptul de a găzdui finala Ligii Campionilor, după ce UEFA a decis ca aceasta să fie mutată de la Sankt Petersburg la Paris, notează Mediafax. Decizia UEFA, una care este acceptată de partea rusă, a venit în urma invaziei din Ucraina.

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, citat de The Mirror că ”este păcat, bineînțeles, că s-a luat o astfel de decizie. Dar ea a fost luată, așa că este acceptată”.

Mai mult, întrebat dacă a considerat că această decizie este motivată politic, purtătorul de cuvânt a răspuns, fără ezitare că nu este vorba de așa ceva. ”Nu, nu este vorba de o decizie politică. Nu, nu am spus asta. Mi-am exprimat doar regretul”.

Celelalte meciuri, pe teren neutru

Pe lângă faptul că Sankt Petersburg a fost privat de statutul de oraș gazdă pentru finala Ligii Campionilor, s-a decis ca echipele de club și naționale care participă la competițiile europene atât în Rusia, cât și în Ucraina, să fie obligate de acum înainte să joace în locuri neutre.

”UEFA dorește să își exprime mulțumirile și aprecierea față de președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, pentru sprijinul personal și angajamentul său pentru ca cel mai prestigios meci al fotbalului european de club să fie mutat în Franța, într-un moment de criză fără precedent.

Împreună cu guvernul francez, UEFA va sprijini pe deplin eforturile mai multor părți interesate pentru a asigura salvarea jucătorilor de fotbal și a familiilor lor din Ucraina, care se confruntă cu suferințe umane cumplite, distrugeri și strămutări”.

Altfel, Comitetul Executiv al UEFA a hotărât să rămână în așteptare pentru a convoca alte reuniuni extraordinare, în mod regulat și continuu, acolo unde este necesar, pentru a reevalua situația juridică și faptică pe măsură ce aceasta evoluează și pentru a adopta alte decizii, dacă este necesar.

Vezi și: UEFA a decis unde se va juca finala Ligii Campionilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel