Data publicării:
„Rusia dacă nu mănâncă este mâncată!” Florian Bichir despre un nou Stalingrad și ofensiva pregătită de ruși în curând (Video)
Prezent în emisiunea De Ce Citim, pentru a vorbi despre invadarea Ucrainei, la aproape un an de război, istoricul Florian Bichir previzionează o nouă ofensivă zdrobitoare a Federației Ruse, în perioada imediat următoare.
„Există date foarte clare că va urma un „Stalingrad”, a trecut și „rasputelnița”, ploaia aceea mocănească, care face noroiul acela în care s-au împotmolit Napoleon și Hitler. Așteaptă să se zvânte un pic pământul și ne așteptăm la sfârșitul acestei luni sau în martie - aprilie, să fie o ofensivă zdrobitoare din punct de vedere material și numeric, a Federației Ruse. Războiul este lung, cei care se pricep la istorie și au studiat această zonă știu că rușii nu se grăbesc. Întotdeauna ei își revin după câteva „ciocane luate”.
Războiul va fi de lungă durată, iar dacă noi (și folosesc pluralul) România și NATO nu sprijinim Ucraina, nu vreau să exagerez cu nimic, poate dispărea de pe hartă. Sunt semnale foarte clare, dincolo de apelurile date de președintele Zelensky, că pierderile materiale sunt enorme de partea ucrainenilor. Dacă nu este trimis la timp armamentul în sine, nu va mai avea cine să-l folosească. Eu sunt un analist extrem de corect, cinic și lucid, poate ceea ce spun o să doară” avertizează profesorul Bichir.
Pierderile umane ale Ucrainei sunt mari, iar Rusiei nu-i pasă de propriile pierderi
„Serviciile de informații germane s-au arătat uluite de pierderile umane ale ucrainenilor, peste 1000 de soldați pe zi. Pentru Ucraina contează, este o țară de 60-70 de milioane de locuitori. Pentru Rusia, care are 160 de milioane și care poate mobiliza imediat sub drapel peste două milioane, nu. Este o luptă între David și Goliat.
S-a văzut de data asta, pentru că luptă pe teritoriul național și-ți aperi glia, ești cu un psihic mai bun al trupelor, că ucrainenii au rezistat, dar cu niște pierderi colosale. La ruși a fost o bătălie à la Pirus. În a doua parte a războiului se așteaptă un măcel. Rusia va forța victoria. Rusia trăiește o mare paradigmă: în Est a fost văzută ca un factor civilizator ( a luat toate triburile, le-a spălat, a ocupat Siberia) iar în Vest este văzută ca un barbar care vine și strică ordinea firească a Europei. Și mai este o paradigmă: Rusia dacă nu mănâncă este mâncată” susține istoricul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News