Data publicării:

Rusia amenință că acordul privind exportul de cereale ucrainene poate eşua

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie de la Martin Damboldt, Pexels
Fotografie de la Martin Damboldt, Pexels

Rusia a avertizat marţi Occidentul că neaplicarea componentei acordului de la Istanbul privind exportul cerealelor ruseşti, care conform acestei înţelegeri trebuie să se desfăşoare în paralel cu exportul cerealelor ucrainene, ar putea avea ca efect un eşec al întregului acord, relatează agenţiile EFE şi DPA.

Doresc să subliniez că acordurile convenite la Istanbul sunt un pachet. Prin urmare, avertizăm împotriva oricărei încercări de a complica sau de a nu respecta a doua parte a pachetului, a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova.

Ea a făcut astfel referire la partea a doua acordului convenit de Ucraina şi Rusia, cu medierea Turciei şi a ONU, ce prevede relaxarea unor sancţiuni occidentale, astfel încât şi Moscova să-şi poată relua exporturile de cereale şi îngrăşăminte. Prima parte a acordului se referă la înlăturarea blocadei ruseşti care a împiedicat exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră.

Rusia şi Ucraina însumează circa o treime din exporturile mondiale de grâu, iar exporturile de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, deşi nu sunt vizate direct de sancţiunile occidentale impuse Moscovei după agresiunea asupra Ucrainei, au fost de asemenea împiedicate, ca urmare a suspendării schimburilor bancare şi financiare, rezultată din aceste sancţiuni.

Pentru o soluţionare completă a problemei alimentare este necesar ca statele occidentale să garanteze condiţiile de acces pentru îngrăşămintele şi alimentele ruse pe piaţa internaţională, adică să fie ridicate obstacolele financiare şi logistice create de sancţiunile lor, a precizat Zaharova.

O primă navă încărcată cu 26.000 de tone de porumb a plecat luni din portul ucrainean Odesa, cu destinaţia Liban, notează Agerpres.

Rusia, poziție oficială legată de vizita lui Pelosi în Taiwan. Putin încearcă să se dea bine pe lângă Beijing

O purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei a acuzat Washingtonul că „destabiliza” lumea, după ce Nancy Pelosi s-a decis să viziteze Taiwanul, în ciuda opoziției puternice din partea Beijingului.

Deși nu au existat anunțuri oficiale, mai multe instituții media taiwaneze au raportat luni seara, citând surse anonime, că Pelosi va sosi în Taiwan, marți.

Ea ar deveni cel mai înalt oficial ales din SUA care va vizita insula, în ultimii 25 de ani, potrivit Al Jazeera.

Beijingul s-a împotrivit deciziei lui Pelosi de a vizita insula autonomă, despre care pretinde că este parte din China, spunând că Statele Unite vor „plăti prețul pentru subminarea suveranității și a interesului de securitate al Chinei”.

Observând furia Beijingului față de vizita care se presupune că este iminentă, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zakharova, a acuzat SUA că subminează securitatea globală.

„Washingtonul aduce destabilizare lumii. Nu are un singur conflict soluționat în ultimele decenii, ci multe provocate”, a spus ea într-o postare Telegram de marți.

Amenințările cu represalii în urma unei vizite a lui Pelosi au generat îngrijorări cu privire la o agravare a crizei pe fondul tensiunii continue dintre SUA și China.

Beijingul consideră vizitele oficialilor americani în Taiwan ca fiind un semnal încurajator către tabăra pro-independență de pe insulă.

Washingtonul nu are legături diplomatice oficiale cu Taiwan, dar este obligat prin lege să ofere insulei mijloacele de a se apăra.

În timpul unui apel telefonic de joia trecută, președintele chinez Xi Jinping și-a avertizat omologul american, Joe Biden, că Washingtonul ar trebui să respecte principiul unei singure Chine și „cei care se joacă cu focul vor pieri din cauza lui”.

Biden i-a spus lui Xi că politica SUA cu privire la Taiwan nu s-a schimbat și că Washingtonul se opune ferm eforturilor unilaterale de a schimba status quo-ul sau de a submina pacea și stabilitatea în strâmtoarea Taiwan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel