Data publicării:

Rușanu a cerut controale la CJ Suceava, Dâmbovița, Craiova și, Ploiești

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
dan radu rusanu
dan radu rusanu

Radu Berceanu a declarat că senatorul PNL, Dan Radu Ruşanu, a cerut controale suplimentare din partea Curţii de Conturi în mai multe Consilii Judeţene din ţară, printre care Suceava și „Ca de obicei, cele mai importante probleme au fost pe ordinea de zi suplimentară. Liderul grupului parlamentar PSD, domnul Ilie Sârbu a cerut să intre imediat în funcţiune acea comisie de anchetă care a fost înfiinţată mai demult, pentru a vedea care a fost activitatea de la instituţia pentru restituirea proprietăţilor”, a precizat Radu Berceanu.

 Mai mult, el a precizat că şi senatorul PNL Dan Radu Ruşanu a cerut controale suplimentare din partea Curţii de Conturi în mai multe Consilii Judeţene din ţară. „Domnul Dan Radu Ruşanu a cerut să cerem Curţii de Conturi, în conformitate cu regulamentul Curţii de Conturi care spune că pot să ceară Camera sau Senatul, ca să fie nişte controale dincolo de controalele obişnuite pe care le are în plan Curtea de Conturi. Au cerut control la Consiliul Judeţean Suceava, CJ Dâmboviţa, primăria Deva, Primăria Craiova, Primăria Ploieşti şi Primăria Haţeg”, a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel