Data publicării:

Rujeola face victime la Suceava

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

O fetiţă în vârstă de 11 ani diagnosticată cu rujeolă a murit la Spitalul Judeţean din Suceava, iar alţi cinci copii cu aceeaşi boală sunt internaţi, toţi provenind de la şcoala din localitatea Brodina de Sus. Potrivit autorităţilor sanitare judeţene, de la începutul anului şi până în prezent în judeţul Suceava au fost înregistrate 586 de cazuri.

 Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Ludovic Abiţei, a declarat, miercuri dimineaţă, că fetiţa era elevă la şcoala din localitatea Brodina, unde din luna martie şi până în prezent au fost înregistrate 11 cazuri de rujeolă în rândul copiilor, scrie Mediafax.

 "În şcoala respectivă sunt 90 de copii, iar din martie şi până ieri la această unitate au fost înregistrate 11 cazuri de rujeolă, care nu au avut legătură unul cu celălalt"", a spus Abiţei.

 La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Suceava, Tiberius Brădăţan, a declarat că fetiţa de 11 ani diagnosticată cu rujeolă a fost adusă la unitatea medicală în 4 octombrie şi a murit patru zile mai târziu.

 El a precizat că fetiţa a fost adusă în stare foarte gravă, fiind internată la secţia de terapie intensivă, şi că a făcut o complicaţie respiratorie, dar şi o complicaţie cardiacă, la muşchiul inimii, deşi nu era cunoscută cu afecţiuni.

 Brădăţan a spus că fetiţa fusese vaccinată antirujeolic, el precizând că acest vaccin asigură o imunitate în 95 la sută din cazuri, existând astfel posibilitatea ca în 5 la sută din cazuri cei imunizaţi să contracteze boala.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel