Rugby: Carl Hayman, condamnat la închisoare cu suspendare
Carl Hayman, fostul pilier al selecţionatei "All Blacks", care a antrenat şi înaintaşii de la clubul francez de rugby Pau, a fost condamnat, luni, la patru luni de închisoare cu suspendare pentru violenţe conjugale împotriva soţiei sale, recunoscând că a avut "o problemă cu alcoolul" la finalul carierei sale de jucător profesionist, informează AFP.
Tribunalul corecţional din Pau a decis să pună în aplicare pedeapsa cerută de procuror împotriva lui Hayman (39 ani), care în ianuarie a fost demis din funcţia de antrenor, la câteva zile după o altercaţie cu mai mulţi jucători.
Neozeelandezul cu 45 de selecţii între 2001 şi 2007, triplu campion european cu Toulon, unde şi-a încheiat cariera de jucător în 2015, a fost acuzat de mai multe fapte de violenţă împotriva soţiei sale între 2016 şi 2018, între care "o palmă puternică" care a determinat spitalizarea femeii în decembrie 2017, conform acuzării. Fostului jucător i s-au imputat, de asemenea, violenţe psihologice, apeluri de hărţuire, insulte.
"Este de nescuzat", a rostit Carl Hayman, asumându-şi faptele. "Am avut o problemă cu alcoolul la finalul carierei mele de jucător profesionist", a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News